Vacanța 2012 - întoarcerea - memory dump

Plecat din cameră la ora zece, nu fără o oarecare nostalgie din partea-mi, mi-am zis "Eh, asta a cam fost totul pe anul ăsta!". Hoteliera zîmbitoare, ca de fiecare dată, vreme frumoasă, soare, cald, am transpirat un pic transportînd bagajele pe rotițe pînă în fața hotelului mare de lîngă. Excelent drumul pînă la CDG, malurile Senei cu clădiri ca de stațiune. Și încă se mai construia. Franța este totuși a cincea putere industrială a lumii. A fost un mic bușon cauzat de un mic accident, dar oricum nu ne grăbeam, mai aveam șase ore pînă pleca avionul. Ah, ce bine-i să nu fi nevoit să se scoli dimineață să prinzi avionul! Șoferul purta șlapi și era mai în vîrstă. Luat un cărucior la aeroport. N-aveam check-in-ul făcut, așa c-am întrebat la Austrian, care mi-a scris pe hîrtie ora 14h30 și poarta 4 (terminalul-l știam). Am intrat de cîteva ori la Relay, nu știam ce s-aleg, îmi plăceau toate, absolut toate, în final mi-am luat două reviste, dar ce reviste: Rétro Passion – l'automobile plaisir, și Auto Rétro – nr-ul hors serie despre mașinile franceze ale anilor 70. Adevărații pasionați sînt cei pasionați de lucruri vechi. M și-a mai luat ultimul Art et Décoration. Am băut Volvic-ul pe care-l luasem cu mine. Toaleta curată cu chiuveta-n pantă spre spate. Am căutat o cafenea dar n-am găsit așa c-am ieșit să caut, dar la Brioche Dorée tipa mi-a spus că aparatul de făcut cafeaua nu merge, am mai intrat la un Relay să mai caut și Rétroviseur-ul, dar tot nu l-am găsit. M-am întors în terminal, am luat o cafea dintr-un pahar de carton și m-am întors lîngă M care stătea pe o bancă lîngă bagaje. Cu 40 de minute înainte de ora anunțată, începea să se formeze coada. Tot ezitam dacă să folosesc automatul de conectat la Net din apropiere. Am văzut un tehnician înainte care îl pusese-n funcțiune și scosese și o foaie la imprimantă, dar m-am gîndit că deja cheltuisem prea mulți bani în concediul ăsta. Tipa de la check-in atît de drăgută, o franțuzoaică blondă, slăbuță și foarte finuță. După ce ne-am făcut verificarea, am intrat la duty-free de unde ne-am mai luat un Chanel. Apoi am găsit un Brioche Dorée, de unde mi-am luat un Sandwich Classique Parisien, o Pain au Chocolat (ah, ce gust divin) și o apă Vittel. În avion multe cupluri cu copii. Pe lcd-urile de sus candid camera, rîsete în spate. Familia de ruși din față care se uitau la ipad. În apropiere de Viena ne-am întors și ne-am învîrtit de cîteva ori ca să evităm furtuna. Am întîrziat cam 25 de minute. Aplauze la aterizare. Terminalul G, nou construit, atît de impersonal, ca la München, lung. Păcat. Mă obișnuisem cu aeroportul din Viena, cu locul acela cu fîntîna arteziană, plin de magazine împrejur. Lui M  îi era foame, deși nu prea recunoștea. Am luat un panini vegetarian, un ștrudel și o apă rece cu lămîie. Scump, dar mai aveam ceva pe card. Poarta de îmbarcare s-a schimbat (față de cum scria pe bilet), așa c-am mai mers pe bandă. Era destul de răcoare. Întîlnit cu un fost coleg, discutat. Am aflat că și avionul nostru are întîrziere 1h45 de minute. Net-ul se tot deconecta, nu știu dacă de la ei sau de la Nokia-ul lui M. În fine, lui M i-a pus o etichetă albastră pe bagaj dar ea nu l-a dat la cală. Zbor de noapte. Lumini oprite cu excepția cînd ne-au adus apă. Ca și anul trecut, am văzut un duo de inginerași românași, tinerei tîmpiței și veselași, îmbrăcați prost, agitați, pe locurile din față, voiau mai multă bere. Ingineri dobitoci, ca toți inginerii români de fapt. Îmi aduceau aminte de mulți dintre colegii mei. Timișoara luminată noaptea. Am aterizat la unu jumate. Bagajele ne-au sosit repede pe bandă. Tipa de la vamă voia să știe de unde venim, dar M i-a zis Paris și a zis „A, bun!” și am trecut fără probleme. Erau taxiuri suficiente. În cutia poștală mă aștepta, într-un plic, cartea pe care-am comandat-o iar în bucătărie mîncarea pregătită. Am mîncat amîndoi cu poftă. Apoi M s-a enervat că nu găsea o bluză pe care-o cumpărase și mi-a stricat, ca de obicei cheful, dar pînă la urmă a găsit-o și am putut să adorm liniștit.