Insula pustie

Mi-am pus și eu, deseori, întrebarea: ce cărți aș lua în primul rînd cu mine pe-o insulă pustie, cărți pe care le-am citit și mi-au plăcut sau cărți pe care aș vrea să le citesc dar încă n-am apucat sau dacă și-și, în ce proporție? Am observat că toți cei cărora li s-a pus întrebarea asta, prin diverse interviuri, au ales prima variantă. Însă există atît de multe cărți pe care-aș vrea să le citesc, tone, încît mi se pare că ne aflăm pe un munte de comori literare, unele pe care le știm și altele pe care nu le putem descoperi fiindcă n-avem timp, preferînd în loc de asta să ne uităm la teleu, sau să frunzărim Net-ul. Așa cum coralii crează o insulă, am putea crea o insulă numai cu cărți. Sau am putea-o umple cu cărți. E incredibil cît de puțin apuc să citesc într-un an, asta în condițiile în care sînt plecat de acasă (doar?) nouă ore pe zi, însă pe de altă parte e drept că nici măcar n-am viață de familie. Sînt un mare-mare loser. Nu știu nici cînd și nici dacă am s-apuc să citesc ceea ce aș vrea. Nu, nu-mi fac planuri exacte de citit, nici liste pe goodreads, am destule planuri la servici și-n plus asta m-ar face să mă simt ca la școală, ceea ce ar strica tot farmecul. Așa că... oh, nu știu. Cred c-aș lua cu mine o mulțime de cărți, atît cele preferate cît și din cele pe care intuiesc că aș cam vrea să le citesc odată și-odată, mai mult din acestea din urmă, fiindcă am totuși speranțe mari. Dar mă mai gîndesc și la cum aș putea ține pasul și cu ceea ce apare între timp. De fapt poate că ăsta-i și șpilu' cu întrebarea asta, dorința asta de auto-izolare aflată în fiecare din noi. Ne declarăm depășiți și atunci dorim să ne retragem undeva. Ce-ar fi dacă nu s-ar mai crea opere noi și omenirea ar trebui să trăiască doar din ceea ce s-a creat în trecut? Să zicem că ar fi un cataclism cosmic, undeva, care ar radia pe Pămînt și care-ar face ca oamenii să devină sterili din punct de vedere artistic? Ar fi o asta o mare pierdere, sau am putea trăi bine-mersi, avînd astfel prilejul de a ne redescoperi comorile din trecut, și nu neapărat doar din trecutul îndepărtat (au contraire!), pe care, în viteza în care trăim, l-am ignorat? Dacă e adevărată ideea că creativitatea nu e originală, ci totul ține de influențe, de mimetism, cum spun unii, atunci am putea foarte bine să citim de exemplu doar ceea ce s-a scris pînă acum. Măcar pentru un an sau doi, pînă trece cataclismul. Pînă ne reîncărcăm bateriile. Deși nu cred că asta (retragerea pe o insulă) ar fi neapărat o opțiune temporară, nu? Poate deveni o opțiune de viață. De ce nu? Cu timpul, obosim să luptăm cu relele din societate, cu prostia umană și dacă lucrurile continuă tot așa, dacă societatea continuă să involueze, izolarea poate deveni cu timpul dezirabilă. M-a întrebat odată o prietenă (de fapt o potențială prietenă, fiindcă pîn' la urmă n-a ieșit nimic) "ce ți-au făcut oamenii?". Eram la a doua sau a treia întîlnire și tocmai îi spuneam despre oamenii pe care-i cunosc și pe care i-am cunoscut și mi-am dat seama că devenisem peste măsură de defensiv cînd aduceam vorba de ei. De parcă rolul societății e să te împingă-n jos, cu capul sub apă. Ok, știu ce poate face un colectiv de oameni, la NASA de exemplu, care au trimis oameni în spațiu și așa mai departe. Dar eu nu lucrez la NASA. Și peste tot unde-am lucrat am întîlnit oameni ... cum să spun, nu proști (deși majoritatea erau și sînt imbecili), dar parcă hipnotizați de media și de consum și de posesia de obiecte. Poate și eu arăt așa, de departe. În fond, la servici nu-ți exprimi adevăratul eu, de asta și evit cu strășnicie să-mi etalez pasiunile. Doamne ferește! Profilul de FB este share-uit doar cu cîțiva prieteni. Nu știu cum pot unii să-și facă sute de prieteni. Odată mi-am făcut public contul de Twitter și i l-am share-uit cuiva în care credeam că am încredere, dar nu m-am mai simțit în siguranță după aia, tot felul de comentarii care nu mă făceau să mă simt bine. Și totuși nu mi-ar plăcea să stau într-o suburbie-dormitor, cu vecini multinaționali ambițioși și goliți de spirit și obosiți cronic. Îmi place să văd oameni pe stradă, oameni civilizați. Din păcate nu prea văd civilizație, nu în ultimul timp, iar speranțele într-o îndreptare a lucrurilor scad pe zi ce trece. OK. De fapt nu cred că mi-ar plăcea să stau chiar pe o insulă pustie ci mai degrabă, undeva la malul mării sau pe o insulă populată, mai aproape de civilizație. Să am cîțiva vecini, să merg la piață, să conduc o camionetă, fie ea și rablagită, de fapt cu cît mai rablagită cu atît mai bine, mi-aș lua un cîine, aș cultiva plante, fructe, legume, și preferabil mi-aș dori să am acces la Internet. De căsătorie nu cred c-o să fie vorba vreodată, dacă n-a fost pînă acum, și nici nu mai sper, așa că ce pierdere ar fi? Poate-aș avea timp să scriu, și aș putea trăi din scris, și mi-aș putea împlini visul. Dacă nu, măcar m-aș odihni, aș medita, și m-aș duce o dată pe an la Paris. E un plan de pensie? Nu, și dac-aș avea bani cred c-aș pleca imediat.