Două apariții

În drum spre servici, într-o dimineață, mereu în grabă, mereu în întîrziere, mergînd pe străduțele dintre blocuri, în fața unei scări, am văzut un poștaș tînăr, foarte tînăr, aș zice, deși nu mă pricep să estimez vîrsta unui om, sub treizeci de ani. Avea părul rar, cu un început de chelie, o frunte bombată, fața alb-rozalie și era destul de corpolent. Purta o cămașă albă iar pe umăr o geantă din care scotea cu o mînă un teanc de scrisori, foarte atent, preocupat și sigur pe el. Mi-am amintit de poștașul pe care-l vedeam în vacanțele copilăriei mele, la blocul bunicilor mei, iar acesta părea o versiune mult mai tînără a lui. Or fi rude? N-ar fi exclus. Părea un om perfect potrivit pentru meseria lui, parcă era născut pentru a avea meseria asta. Într-un dicționar ilustrat la cuvîntul poștaș s-ar putea pune poza lui. M-am simțit pe moment că trăiesc într-un film, cu alți actori, ca și cum viața mea nu e un sequel al copilăriei mele, ci un remake.

Săptămîna asta am fost la un fast food în pauza de prînz și am fost servit de o fată genul emo, machiată strident la ochi, ca Amy Winehouse, dar cu tușe mai groase, ca și cum ar fi purtat o mască, cu unghiile date cu ojă neagră și îmbrăcată, evident, tot în negru. Am comandat și o tartă cu ciocolată, deși nu prea iau de obicei, doar ca să mai stau cîteva secunde în preajma ei. Ajuns înapoi la firmă, m-am uitat la bonul de casă pe care era trecut numele ei. Am căutat-o pe Net (da, uneori fac asta, recunosc - par kinky?) și am descoperit lucruri interesante. A studiat Artele și Design-ul, are la activ cîteva expoziții de fotografie și film și a postat pe youtube o mulțime de videoclipuri stranii care-o au ca autor. Într-una din fotografiile ei, un tînăr cu figură de prinț Shakespearian, citește, cu o palmă deasupra alteia, stînd la o masă pe care mai află o călimară, cîtvea cărți, o portocală, un măr, un ceas de buzunar, citind, dintr-o carte cu paginile violet iar lîngă el o pisică neagră stă pe calorifer privind în sus pe geamul deschis de unde vine lumina. Într-unul din videoclipuri dansează singură pe podeaua albă  într-un sală de expoziție cu tablouri viu colorate pe pereții albi, într-un costum de balerină, pe o melodie de tango. În altul, (intitulat Conspirație) o vedem tot într-un costum de balerină, filmată din spate, în fața unui geam prin care se întrezărește un bloc și răsăritul soarelui. Însă cele mai multe videoclipuri consistă în viziuni eterice, apariții ectoplasmice, în alb-negru, pe un fond de muzică electronică fără percuție. Unele motive recurente: ochii ei, un ceas cu numere romane, scris, filmări cu încetinitoul, o atmosferă de parcă a explodat o bombă atomică. Nu pot spune că înțeleg ceva, că văd în ele o logică anume sau o narativitate (sub unul din ele de exemplu scrie: ideea de timp și spațiu prăbușit, relația dintre memorie și trecerea timpului) dar îmi plac prin însăși stranietatea lor.