Jarre-sque

Întotdeauna mi-am închipuit un artist lucrînd în salturi, alternînd perioadele, scurte, de activitate cu cele de inactivitate, de lazyness, mai lungi. În special muzicienii, chiar și cei cu succes de box-office, mă rog, ei fiind mai popularizați, îi pot observa mai bine. În ultimul timp, m-am interesat mai amănunțit de viața artistică, de exemplu, căutînd să-mi umplu IPod-ul, prin muzica lui Jean Michel Jarre. M-am uitat pe paginile lui de web și pe blog-ul său și am văzut că are o viață, o agendă, foarte plină. Pe lîngă seria lungă de concerte pe care le-a susținut anul acesta și care va continua, mai are timp să participe la tot felul de expoziții, să meargă prin muzee (de exemplu povestește despre "Sacrul în arhitectura contemporană" - interesant), să se întîlnească cu alți artiști tineri, să asculte muzică, să mergă la un film (a văzut Wall-E), să descopere instrumente noi în călătoriile pe care le face și să se joace cu ele apoi toată ziua, etc. Adică nici gînd vacanțe goale, perioade de "far niente". Oare se plimbă și el prin Paris, stă la o cafenea, intră intr-un bistro ? Zicea într-un interviu că este gurmand, așa că de ce nu ? Nu cred că s-a pus vreodată problema să se plictisească, cum se întîmplă la noi, care vrem să ne schimbăm job-ul sau domeniul de activitate.

Am descoperit niște piese de-ale lui pe care nu le-am mai auzit, discuri cu rarități, piese compuse pe la-nceputul carierei, sau cele scrise pentru alte formații, pentru reclame, sau muzica din documentarele lui Cousteau. Sau de exemplu secvențe din concerte neintroduse pe CD, sau concerte pt. care nu s-a scos vreun CD (eventual o casetă video) sau înregistrate în sală. Apoi interviuri cu el la radio, la TV, secvențe de cînd era tînăr și nu avea un studio - vizualizate pe Youtube. O secvență m-a impresionat, dintr-un concert recent, indoor, cu instrumentele analogice (care, culmea, totuși sună cică mai bine decît cele digitale!) care l-au trădat la un anumit punct, iar el se străduia să refacă linia melodia tot învîrtind încolo și-ncoace de diferite butoane și unul din muzicienii din spate a introdus, în background, un sound asemănator, ca umplutură. Și pe măsură ce se chinuia el la pupitru, lumea din sală îl încuraja aplaudînd în ritmul melodiei. Era Oxygene 2 parcă, da, și toată lumea o cunoștea, dar interpretarea live trebuie să fie totuși diferită. Pe blogul său JMJ povestește întîmplarea și îi mulțumește prietenului său că a intervenit cînd trebuia.

Mi s-a părut interesant cînd a declarat că nu-i pasă dacă piesele sale sînt copiate de alții. Normal, cine să-i egaleze bogăția și profunzimea sound-ului ? Oricum, mi se pare că înveți mult copiind maeștrii, îți creezi o bază pe care să te dezvolți. Și repetiția unui lucru, chiar dacă nu devine ritual, duce la percepții nebănuite pînă atunci. Deși el spune că în "Oxygen" nu repetă nici un acord, și că și cele care seamănă, ca un refren, sînt diferite, poate imperceptibil, dar diferite. Varianta "New Master Recording" sună foarte crisp. Sau de exemplu diferitele versiuni ale piesei Oxygene 4 cîntate prin multe concerte, de fiecare dată sună altfel. Noutatea poate veni atît de la interpretare cît și de la ascultător. Cred că valoarea unei opere stă și în aceea că o poți revedea, reauzi (în diferite interpretări), iar la o carte - reciti. Altfel eu personal mă-ndoiesc de calitatea a ceva ce nu-ți mai vine după aia să retrăiești. De asta lumea se duce la concerte, sau la teatru, Operă, (nu?) sau își cumpără CD-uri sau DVD-uri cu filme.