Arșiță

Stau acasă. E atît de cald că nu-mi vine să fac nimic altceva decît să stau în pat și să lenevesc. În general în toate zilele astea doar am dormit și cam atît. Sînt ca un convalescent care se reface după o boală numită muncă. Mai am două săptămîni de concediu. Transpir abundent, pielea se revoltă, mă spăl de față cu apă rece, fac dușuri, îmi introduc picioarele în apă, beau seara cîte-o bere de la frigider sau un vin rosé rece. Ziua mîncăm cîte-un pepene galben sau verde pe care ni-l luăm din piață. Afară, căldura se ridică și din asfalt, în valuri fierbinți iar cerul e gălbui. Noaptea se aud greierii, unii dintre ei mi se pare că au urcat pînă aici. Dorm mult deși adorm greu. Cum era haiku-ul acela? Parcă așa: ”Noapte de vară. / Țîrîitul greierilor / Ține stelele treze”. Pe la două noaptea începe să se răcorească și atunci ies pe balcon și mă bucur de vîntul care, în sfîrșit, începe să sufle. Abia am reușit să termin de citit o carte zilele astea. Mă mai uit la filme vechi, bune, în general alb-negru. Și la televizor. În București cică e și mai cald, am văzut imagini cu ștranduri deschise noaptea, oameni bălăcindu-se, mîncînd un grătar, sporovăind, deh!, ca bucureștenii. E cod galben deși cică-n alte țări de lîngă noi este cod roșu. N-am mai scris nimic nici în twitter - mi-am pierdut peste 20 de followeri dar nu mă mai interesează. Am vrut să mai scriu pe forumul Cinemagia dar cu așa oameni răi și încuiați la cap acolo, mi-am zis că mai bine nu. De altceva nici gînd. Am fost în Mall, măcar acolo era mai răcoare, mi-am luat un tricou, niște cărți, m-am uitat la electronice, apoi am mîncat la KFC și iarăși m-a durut burta seara. Mă mai uit pe la televizor. Ah, ador Turul Franței! Îmi place să privesc acele peisaje frumoase, cu multă verdeață, satele cu căsuțe vechi dar îngrijite, unele cu piscină, cu podgorii, cîmpuri de lavandă, cu oameni veniți din toată lumea să încurajeze cicliștii! Comentatorii vorbesc despre istoria locurilor, despre arhitectură, ne spun rețete de mîncare specifice din fiecare regiune prin care trece. Interesant; și educativ și relaxant. Cumva vara asta mă duce cu gîndul la perioada vacanțelor mari din facultate, cînd citeam SF și ziare cu politică și făceam programe pe calculator din pasiune, că net nu aveam. Dar în facultă nu eram atît de obosit decît poate-n prima săptămînă de după sesiune. Acum îmi revin mai greu. Și mă gîndesc la marile vacanțe din copilărie. Da, sînt atras de perioada aceea, din trecut. Fără enșpe canale de televizor, eventual un documentar al lui Cousteau, sau stînd cu cîte-o carte-n mînă, sau o revistă, Secolul XX, sau Pif, sau Almanahul Anticipația. Oamenii știau parcă să socializeze, nu prin intermediul comunităților virtuale ca acum, se vizitau mai des, sau mi se pare doar mie. Îmi plac mașinile de atunci, majoritatea Dacii 1300, dar și 1100 sau Ford, Opel, VW Bettle, Skoda, Renault, sau celebrul Citroën 2CV, ca-n filmele lui Louis De Funes. Nu mă deranja zgomotul, traficul era mult redus, față de cum e azi. Cînd eram mic, la bunici, timpul părea altfel, părea că ... stă pe loc. De fapt ce este timpul? Este o iluzie? Fiecare moment care vine și trece chiar dispare? Poate nici nu ia ființă, ci este, era întotdeauna aici. Constă Universul din ringuri concentrice de realitate? De fapt poate că totul este o iluzie. Chiar și arșița asta.