Dar să mergem puțin în timp, să cercetăm puțin cauzele stări de fapt, deși nu-mi place istoria. Trec peste perioada de pașalîc, comparabilă puțin poate cu Spania maură și înlocuită rapid cu Austria imperială, care a adus un val de coloniști sași. Apoi istoria locală ne spune că la-nceputul secolului XX, românii reprezentau abia a treia populație, după nemți și unguri. De fapt Banatul a fost eliberat abia la nouă luni de la Marea Unire. Abia atunci a început colonizarea Timișorii cu români veniți din alte regiuni, din Oltenia, etc, împroprietăriți de autorități după Primul Război Mondial. Un nou val dirijat de coloniști români a urmat după cel de-Al Doilea Război. Pe fondul situației grele din Blocul de Răsărit, treptat, nemții au început să părăsească țara, astfel încît după 90 cam numai cine n-a vrut n-a plecat. În estimp, zona, Timișoara mai ales, s-a umplut cu oameni aduși din toate regiunile, orașul devenind un centru Universitar și industrial. Mai mult cu numele. O formă fără fond. Din industrie n-a prea rămas mare lucru iar Centrul Universitar ... să zicem că nu e așa eficient. Cam așa văd eu lucrurile aici.
Într-un fel, seamănă cu istoria colonizării vestului Americii. Deși, dac-aș păstra proporțiile, simplificînd, aș compara situația de aici cu, să zicem, California, că tot eu am uneori cîteva momente de "California Dreamin'". Eh, fără Disneyland. Și fără Hollywood, of course! Oameni veniți aici pentru muncă, emigranți economici, veniți să înceapă o nouă viață, să-și întemeieze o familie. Ce altceva ar fi găsit aici? Cultura n-a avut timp să se formeze, chiar dacă acum două secole aici își aveau premiera, înaintea Vienei, mari opere de muzică clasică. Dar mentalitatea aceasta s-a păstrat și asta se vede cu ochiul liber. Timișoara a fost, este și va rămîne, cred, doar un oraș negustoresc, un tîrg, un mare centru comercial. În care arta, cultura, chiar cercetarea științifică nu-și are încă locul, și asta din mai multe motive. Am auzit de conceptul de Mittel Europa la care lucrează de ex. Cornel Ungureanu aici în Timișoara, dar și alții. E vorba de o încercare de a defini, de a decoperi de fapt cultura din spațiul Central European, văzut ca fiind mai mult ca o simplă punte între Vest și Est. Nu am auzit de descoperiri importante, încă, din păcate. Fiindcă tot compar cu America. Să luăm de exemplu literatura americană, care mie îmi place cel mai mult - energică, fără complexe. Să fie cauza doar popularizarea ei masivă datorită dominației mondiale? Au produs culturile locale regionale, și în alte locuri ale lumii, periferice, lucruri grozave de care nu am auzit? Sau cauza este doar libertatea? Aș înclina să spun că da. Deși nu este libertate de exprimare mai mare ca-n Franța, și aici mă refer la mulți artiști, scriitori americani care-au trăit la Paris. Apropo, reciteam de curînd un pasaj din "Zile liniștite la Clichy" în care Henry Miller spune că singura lui problemă în acea perioadă era foamea, restul problemelor erau pur imaginare.
Viața culturală se formează în marile aglomerații urbane. Și se mai spune că pentru a exista o viață artistică, trebuie ca la bază să existe o economie puternică. Ori aici nu s-a format nici una nici alta. Concret. Să luăm de exemplu IT-ul. Am tot auzit, de la Tulsa - Oklahoma, și pîn' la Erevan că IT-ul poate fi soluția salvatoare a economiei. Dar realitatea este alta. Softul se face în centre speciale, cu oameni nu doar high calificați, dar și high plătiți, condiție sine qua non. Și care să trăiască într-un mediu interesant, aș adăuga. Nevoia subconștientă de spiritualitate a omului e neglijată. Există valuri eterne de noi veniți, dar și de plecați. Alții stau doar cîțiva ani. Și motivele nu-s doar cele materiale. Există o pustietate spirituală, ca o stepă culturală, o preerie, o pustă. Un mediu care alungă spiritele. Aici nu vin formații mari să concerteze, nu au loc festivaluri de film, evenimete sportive mari, totul fiind concentrat în București, nici tîrguri de carte. Eventual poate niște tradiții locale. Cu siguranță Timișoara nu e o excepție, și există și locuri mai rele. Ca peste tot, economicul conduce politicul. Dar conduce și altceva. Cineva spunea că Viața imită Arta. Dar aici viața nu imită nimic. Acesta e mediul în care trăiesc, în care muncesc, în care trebuie să iubesc. Problema e să nu fi influențat, chiar dacă devii un alienat. Eu nu consider că am fost influențat nici de școală, nici de facultă, nici de servici, nici de team buildinguri, nici de colegi. Sau cel puțin așa sper. Și mai cred că nu sînt singur în situația asta. Sînt totuși optimist și sper că vom fi mai mulți, care vedem, gîndim și acționăm altfel decît marea masă, care nu sîntem amorțiți, care nu ne-am anchilozat atinși de nuielușa conveniențelor, care mai avem și altceva în cap și-n suflet. Deși, cine știe, poate vom pleca și noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu