Frici și obsesii

Să se fi înrăit într-adevăr oamenii peste măsură mai ales în ultimul timp și în special în aceste locuri sau așa au fost de fapt mereu? Cu alte cuvinte asta a fost oare mereu starea generală de fapt, au fost oare oamenii întotdeauna la fel de răi, sau lucrurile au luat-o razna-n ultimul timp, mai cu seamă în ultimele, să zicem, trei decenii? Aș cam înclina spre ultima parte. Pentru că, mi se pare, din ce-am auzit și citit, că, de exemplu în perioada anilor șaizeci-șaptezeci lucrurile erau sau cel puțin păreau a fi parcă mai normale. Să fi avut al doilea război un efect catarhic, care s-a risipit? Dar au mai fost între timp revoluții, răsturnări de regimuri. Să fi început din cauza întunericului și foametei din anii 80? Urmate de refulările post revoluționare care continuă încă? Sau să fie o consecință a presei de scandal și a televiziunilor, care mai mult întărîtă decît informează? E-adevărat că trăim într-o perioadă dezastruoasă a economiei, șomajul și inflația cresc, taxele la fel, ba chiar apar altele noi. Dar asta se întîmplă și-n Occident, Spania de exemplu are un șomaj de aproape 20 la sută, Grecia e cam în faliment de mai bine de-un an, și asta nu-i împiedică pe oameni să fie civilizați. Acum un deceniu trăiam cu isteria bolii vacii nebune, apoi, acum cîțiva ani gripa aviară, urmată anul trecut de gripa porcină, care abia s-a încheiat (nu mai știu dacă și de oi s-a pus ceva, dar cu siguranță de pești încă nu și sînt convins că va urma), dar auzim că apar alte boli, alți viruși, fraude informatice, atacuri teroriste, răpiri, cel puțin săptămînal este jefuită o bancă sau o casă de schimb valutar. În plus, sîntem mereu avertizați de cîte ceva pe toate canalele de știri, care se întrec cu voluptate parcă în a ne speria cu fenomene meteo extreme, fiecare variațe de temperatură e pusă în corelație cu schimbările climatice, sau cu un preambul al unor viitoare cataclisme, gen 2012, etc. Cultivarea și perpetuarea fricii și a obsesiilor este o acțiune coordonată de undeva, de mai sus? Poate că intenția "lor" este totuși una nobilă, aceea de a avertiza. Dar poate că, pe de altă parte, totul nu e decît o orchestrație, un complot al unei organizații, prin care, cine știe?, se dorește ca oamenii să trăiască într-o stare de perpetuă panică. Poate pentru a fi mai ușor de condus. Sau ca și cum frica ar fi considerată combustibilul care împinge viața înainte, motivația de bază a majorității. Oamenii nu mai muncesc doar pentru bani sau pentru că le place ceea ce fac, ci pentru că se tem că vor rămîne pe drumuri, că vor muri de foame (de-aș avea un bănuț de cîte ori am auzit și aud expresia asta, chiar și-n locurile unde oamenii cîștigă de minim două, trei ori salariul pe economie). Mda, francezii au un proverb: "Qui fait rien, fait mal". Poate. Dar în Balcani se cam cultivă lenea. La români starea aceasta de nesiguranță datează parcă dintotdeauna: opresiunile din timpul Cortinei de Fier, apoi perioada post revoluționară cînd privatizările, fiind toate făcute fraudulos, au lăsat pe drumuri milioane de oameni, un lucru care a lăsat cicatrici în psihicul populației, apoi perioada din ultimii ani (care vine după un mic boom economic, ce a culminat prin 2006-7). L-am întrebat pe un unchi de-al meu care a făcut Conservatorul în București pe la finele anilor 70 dacă tot așa de înrăiți erau oamenii pe-acolo în acele vremuri. Și mi-a spus că da. Iar imediat după 89 românii au confundat și încă mai confundă democrația cu libertatea de nu ține cont de nimic, nici de bun simț, nici de civilizație. Continuă să fie rasiști, naționaliști, misogini, materialiști, mercantili, mitomani, le place să se plîngă dar și să se laude, nu au nici un strop de onoare, gîndesc strict binar și au încă o mentalitate rurală. Românii continuă să fie terorizați de autorități: președintele republicii pălmuiește (ca și consecință, pe tot cuprinsul țării orice conflict între cetățeni se rezolvă acum fizic), medicii și personalul sanitar țipă la pacienți în spitale dacă aceștia din urmă nu le dau șpagă, funcționarii publici fac bășcălie de contribuabili, profesorii universitari își disprețuiesc studenții și, în general, tot ce reprezintă o autoritate, fie ea cît de mică, se va purta extrem disprețuitor cu cei aflați dedesubtul ierarhiei. Și astfel se întreține o spirală a violenței, aici e problema. Și îi recunoști ușor pe stradă cînd îi vezi prin Occident: fie mai speriați, mai încruntați și mai stresați decît restul localnicilor sau al turiștilor, fie cu un rînjet șmecheresc pe față. Apropo, șmecheria a ajuns o virtute în Ro. Iar relaxarea, starea de spirit degajată este văzută de românași ca o naivitate. Îmi povestea cineva care locuiește-n Olanda că pentru el diferența între acolo și aici e că aici, în Ro, se simte de parcă toată lumea ar vrea să-l fure, să-l fenteze cumva. Mă gîndesc că de asta nu există în Ro o artă contemporană reală. Cum să ai dacă trebuie să fii tot timpul cu ochii-n patru, să-ți păzești mereu buzunarele? Poate că, cine știe, lucrurile se vor mai ameliora, generația Y (cu care mă identific mai mult, fiindcă eu unul nu mă recunosc în X-eri, din care, din pdv cronologic, fac parte) va fi într-adevăr altfel și va impune poate un alt model. Cine poate ști? Aiurea. E plin de proști, îi văd la tot pasul, oameni îndobidociți de televiziunile care cultivă vulgaritățile, și va fi poate mereu plin de ei, și mulți dintre cei care-s mai ca lumea vor emigra, ca și acum și ca X-erii în ultimele decenii. Deși eu încă mai sper că totuși nu.