Vise-reper

În general visez mult noaptea. Am avut cîteva vise care m-au bîntuit în ultimii zece, doișpe ani și chiar și mai inainte. Nu stiu ce înseamnă. Cred ca înseamnă ceva, dar nu le pot interpreta.

Pe acesta l-am visat cînd eram în facultă. Deci eram în facultă, dar peisajul semăna cu școala mea generală. Mult alb. Ni se spunea ca e război și că nu putem ieși. Ne uitam pe geam, totși grămadă. Pîna i-am vazut pe unii ieșind în curte. Ne-au facut semn ca e bine. Treptat am iesit și restul. Era ok. Nu mai știam cine ce ne-a spus dar aveam sentimentul că nu trebuia să ascultăm.

Privesc spre o gară aflată la poalele unui munte. Multe trenuri în stație. Cobor dar nu stiu dacă trebuie. Simt nevoia să urc înapoi. Mă uit în departare – atîtea șine de tren care se intersectează. Dar pîna cînd să tot merg? Nu mai țin minte dac-am rămas. Poate că da. Ba da, parcă la un moment dat trenul a plecat (sau nu era al meu?) dar nu m-am neliniștit mă gîndeam c-aș putea lua altul.

Merg prin centru, printre magazinele de la Bega, mult întinse pe mai multe etaje. Cobor. În Piața Operei, lume multă. Ma uit la tarabe, în general la cărți. E iarnă, se înserează. Ma întîlnesc cu bunicul meu. Aici nu mai știu.

În față la Mall de Revelion. Ma uit înspre zona unde locuiesc. Nu e nimeni. Ce fac aici în pustiu? mă-ntreb. Îmi permit sa merg la Mall dar sînt singur, mi-am zis, și aveam o vîrstă destul de înaintată. Mai am și alt vis la Mall, pe acoperiș, tot la o petrecere, nu știu ce căutam acolo, parcă mă ascundeam de cineva, sau pîndeam pe cineva.

Urc cu o telecabină goală. Trebuia să ajung acolo, sus. Era pustiu. Priveam mecanismul care s-a oprit. Ziduri albe. Pădure împrejur. Timp frumos. Știam că nu mai urcă nimeni și că toți sînt jos. Dar eu voiam liniște.

Ies dintr-o pădurice. Apare o zid sau un perete al unei cladiri lungi, care are la bază un trotuar Merg de-a lungul său. Dupa o vreme ajung într-un luminiș /parcare cu terase pline de oameni care au venit în concediu. Sînt obosit. Am mers mult. Intru. Mă simt bine /ușurat.

Simțeam că Parisul e imens și mă copleșește. O zonă de construcții în Centru, o parte din Sena asanată, escavatoare, praf de culoare bej. Ma urc într-un telescaun care străbate Parisul deși mi-e teamă de înălțimi. Dar viteza nu e mare, de fapt observ că merge lin. Mă-ntreb de ce m-am speriat și chiar începe să-mi placă. Privesc de pe Malul Drept înspre cel Stîng. Văd că mai au de lucru pe chei.

Acesta e cel mai recent. Merg prin Defense, trec de Grande Arche, intru într-o zonă industrială, dar sînt și buticuri mici, situate în cîteva căsuțe amplasate pe un culoar/străduță. Merg și mai încolo, ajung la un perete înalt de fier. Știu că nu e voie să trec, dar reușesc să mă cațăr și să vad ce e peste (parcă deschid și o trapă). Un container uriaș ca un petrolier, aflat pe șine, plin cu materiale de construcție, într-o groapa ca cea rămasă la Twin Towers. La nivelul solului, curățenie lună. Simt c-ar trebui descărcat, să nu fie aruncat ce e în interior, să nu se piardă. Aș avea o idee ca să fac, dar nu pot s-o articulez. Mă întorc, mai intru prin buticuri și plănuiesc să revin acolo altă dată, cu scule, pregătit.