La serialele din anii nouăzeci

Fără să vreau mă las purtat în timp puțin mai departe de post-ul anterior, în perioada anilor nouăzeci, ani pe care atunci i-am urît și pe care de-abia de curînd am început să-i privesc într-o altă lumină. Eram atît de încrîncenat pe vremea aceea (dezamăgirile din liceu, din mizeria politică și economică, din facultate și primele job-uri), încît nu credeam că vreodată mă voi gîndi la ei ... chiar nostalgic aș spune acum. De pildă, de fiecare dată cînd urmăresc la tv un serial la care mă uitam și în anii nouăzeci, am un sentiment de întoarcere în timp, de parcă trăiesc de fapt în acea perioadă, chiar dacă show-ul tv era de mai demult iar televiziunile noastre nou înființate abia atunci îl difuzau în premieră, într-o încercare de recuperare într-un deceniu a unei jumătăți de secol de avans cultural occidental. Urmăream, pe lîngă filme, toate serialele polițiste de sîmbătă seara, toate sitcomurile din fiecare zi a săptămînii și serialele mature difuzate seara, în timpul săptămînii, tot ce prindeam. Uneori îmi zic că parcă am visat, parcă mă gîndeam puțin la altceva în timp ce urmăream serialul, am avut o reverie, și acum iată-mă, din nou, în acea perioadă, de parcă nimic nu s-a schimbat. Apoi, după ce serialul s-a terminat, resimt o așa mare distanță față de visele, planurile pe care mi le făceam atunci și prezent. Uite-mă tot aici, tot visînd. Mulți din actorii din serial erau pe atunci mai tineri decît sînt eu acum și lucrul ăsta mă neliniștește, și încă destul de tare. Îmi zic: ei măcar am făcut ceva în viață, nu ca mine, care pe atunci îi luasem drept modele, imaginîndu-mă de fiecare dată trăind undeva în America – evident mă uitam în general la seriale americane. Oare numai eu simt astfel, sau resimt asta fiindcă sînt doar un loser și n-am ambiție, nu pot comprehenda prezentul, sau ce naiba altceva e-n neregulă cu mine? Oare așa va fi tot timpul, toată viața?