Mini-vacanță zgomotoasă

Există momente, puține, e drept, cînd îți spui că totuși parcă se merită. Se merită să mergi zi de zi la servici, merită să-ți continui viața în acest fel. De exemplu momentele premergătoare concediului, ca alaltăieri, cînd peste atmosfera de la lucru plutea o senzație de libertate. În sfîrșit, o vacanță, chiar dacă ține doar șase zile: Întîi Mai, o punte, apoi Paștele. De regulă îmi place să stau în casă și să citesc o carte sau să frunzăresc Net-ul, eventual cîte-un filmuleț, adică să-mi revin, să mă reconectez cu mine însumi. Oricum, nu cred că se poate recupera în cîteva zile tot timpul pierdut, somnul, nu cred în astfel de recuperări, dar mai bine decît nimic. De ce nu avem mai des astfel de momente? Este cald ca vara, stau cu geamul deschis toată ziua și aș sta și noaptea dacă n-ar fi atîtea zgomote. Noaptea parcă toată lumea se plimbă prin oraș cu mașinile. E un vuiet constant. Chiar și ziua este un zgomot de fond etern, bormașini, cîte-un bețiv își strigă confratele, și oameni care vorbesc în general tare, copii care țipă, auzi aspiratoare, claxoane, mașini de gunoi, tomberoane, uși trîntite, alarme, unul își repara motorul la mașină, în depărtare se aud foarte des și periodic sirene, sirene... Noaptea cred că pe-undeva sînt curse de motociclete. Lumea e dezlănțuită. Și-au luat toți concediu ca să robotească pe-acasă sau n-au bani să plece naibii undeva și atunci colindă terasele, sau se vizitează unul pe altul. Sau nu și-au luat deloc concediu și așa sună o zi obișnuită? Nu prea cred, am mai stat eu acasă și-n alte zile și nu era așa gălăgie. Sper să se potolească de Paște. Azi-noapte pe la unu, unu și ceva, cînd mă uitam la un film, s-a luat curentul. A ținut-o așa vreo 45 de minute. Ca o amintire din epoci de demult: tot cartierul în beznă, ca o pedeapsă divină pentru păcatele locuitorilor orașului. Se mai întîmplă să avem și întreruperi de curent. Bine c-aveam ipod-ul încărcat.