Picturile

Am zis luna trecută că voi reveni cu impresii din vacanță și uite că au trecut deja patru săptămîni în care n-am mai scris nici un cuvințel pe blog. Ce-am făcut în acest timp? Păi în primul rînd, în mare, am cam încercat să-mi asimilez amintirile, punîndu-mi pozele pe flickr și citind din cărțile pe care mi le-am luat de-acolo, apoi altele pe care mi le-am comandat după ce m-am întors: de la "O cameră cu vedere" de EM Forster la "Inferno" de Dan Brown (hihi, deși am zis că n-o să mai citesc nimic de el), și alte cărți pe care le-am văzut în librăriile din Florența. Apoi am răsfoit albume de artă, de fapt cărți despre Renaștere, am plonjat în wikipedia și torente și videoclipuri de youtube spre a căuta să înțeleg ce am văzut, ce-am pierdut și ce urmează să fac într-un viitor sper cît mai apropiat. Am făcut un tur de forță al istoriei picturii în general, de la Renașterea timpurie pînă la pre-rafaeliți, lucruri de care nici nu bănuiam că există sau, lucru ciudat, nu le-am acordat nici cea mai mică o importanță pînă acum. Știam de Botticelli, dar reproducerile după Venus nu m-au convins. Nici nu mă pregăteam să-i acord o atenție deosebită în Uffizi, pînă am văzut Calomnia lui Apelles și am citit ce înseamnă. Asta a avut un efect ca pornirea ștergătoarelor de parbriz pe ploaie torențială. Apoi am remarcat Primavera, care m-a dus cu gîndul la demonii și zeitățile din "Visul unei nopți de vară", de care m-am simțit întotdeauna fascinat. A urmat Bunavestire, cu îngerul cu privirea concentrată și cele două degete arătînd spre Maria, care parcă se frînge de emoție, simte ce i se întîmplă, (și crede), o operă puternică, spre deosebire de cea a lui Da Vinci, care îmi pare un tablou mai rece, mai intelectual, cum mi s-au părut toate ale sale. Abia la urmă am revenit la Venus, cu modestia din privire, cu forța creației dinspre zeitățile care suflă, ca niște linii aurite care parcă o materializează sau o împing, sau îi dau forță. Din momentul acela am devenit un fan al lui Botticelli și mi-am notat să-l studiez cu atenție (ceea ce n-am prea avut pîn-acum timp s-o fac).

De fapt primele opere pe care mi le-am propus să le acord atenție, încă de dinainte de a pleca, au fost cele cu îngeri și în special Bunavestirile. Am văzut zeci de picturi și fresce, în catedrale și muzee, la unele le-am și uitat autorul, (știu că aș putea să mă uit pe Net să verific), unele le-am fotografiat (acolo unde era voie). De fapt nu cred că am intrat într-o biserică fără să văd o Annunziata. Nu știam că picturile de acum opt-nouă sute de ani înfățișînd chipurile biblice seamănă cu cele din bisericile ortodoxe, aceleași figuri alungite cu diademe (așa se numesc?). Pînă la un punct, pentru că am văzut de exemplu și îngeri cîntînd la instrumente cu corzi. E interesant de urmărit evoluția picturii în Renaștere, cu apariția fundalurilor, a perspectivelor, a semi-profilelor, torsiunilor musculaturii la Michelangelo, a chipurilor care devin mai rotunjite la Filippo Lippi, picturile ca niște desene colorate, clare, a lui Ghirlandaio, și de aici trebuie înțeles mediul intelectual neoplatonic al Toscanei din care Botticelli "spread his wings wide and soared into the dawn of a new light". În acest context se înțelege Nașterea lui Venus.

E ceva ce nu-mi place la Rafael, nu prea empatizez cu lumea personajelor sale, îmi pare îndepărtată, poate e din vina mea, nu știu, poate și posturile forțate ale manierismului. N-am fost la Vatican, poate am să-mi schimb părerea după ce voi vedea pe viu. Caravaggio pictează sublim însă este greu de digerat cu scenele sale sadice. Nu știam că la Uffizi se găsește și Școala Flamandă, cu autoportrete de Rembrandt, cu scene mundene cu oameni stînd la masă, sau peisaje în apropierea unei ape, toate pe un fond întunecat. De asemenea nu știam că la Palazzo Pitti există picturi moderne, un fel de impresionism, dar acolo n-am mai avut timp pentru asta, oricum nu mă gîndisem să intru la Pitti doar că m-a prins ploaia după amiază, și pe la vreo cinci am decis să ies și să intru la Giardino de Boboli. Extraordinare și tavanele încăperilor, ca niște bucățele de cer populate cu îngeri, dacă te uiți mult, îți vine să întinzi mîna și să ajungi acolo, numai să nu amețești (în unele locuri erau oglinzi de împrumut).