Timp neliber

Cred c-ar fi frumos din partea mea să continui cu impresiile din călătoriile în Italia și Canada, dar nu știu de ce, parcă n-am nici un chef să mă întorc cu mintea acolo. Și adevăru-i că sînt și obosit. Faptul că la servici trebuie atît să outsoursez proiectul vechi cît și să lucrez, în paralel, la cel nou, mă cam stoarce de energie. Plus faptul că, lucrînd cu colegi de peste ocean, din cauza diferenței de fus orar, am observat o tendință de a rămîne peste program, mult după șase-șapte seara, (recunosc că am intuit cumva asta la început) lucru cu care nu numai că nu-s de acord, dar care, în eventualitatea că se va generaliza, mă face să mă gîndesc serios să plec de aici din vară. Și cred că aș avea unde, sînt cîteva oportunități în companie, deși nu mă consider un oportunist, avînd chiar oroare de schimbări. Nu eram nici entuziast nici prea convins cînd am m-am decis să vin aici. Am ales ceea ce mi s-a părut a fi răul cel mai mic. Hm, poate excursia în Canada are un preț prea mare.

Dacă la începutul anului aveam insomnii, acum parcă aș dormi întruna. Nu am profitat îndeajuns de perioada destul de lejeră din prima parte a anului, cînd încărcarea la servici nu era așa de mare (sau poate că eram eu atît de experimentat în proiect încît rezolvam ultra-rapid orice problemă). De fapt cred că niciodată nu am profitat la maxim de nimic. Nu știu dacă e o chestie care se întîmplă des oamenilor, ori am eu o problemă.

Gîndurile-mi sar de colo-colo prin toate ungherele minții și nu reușesc să le prind, să le aștern (era să zic pe hîrtie) în cuvinte. Mă mir că mă mai pot concentra la servici, dar acolo acționez mai mult din instinct, ca un sportiv, fără timp de reflecție, ca un tenismen care primește mingi de la un automat și le dă înapoi. Înainte de a pleca la servici, cînd nu uit, încerc să mă concentrez, să mă motivez, uitîndu-mă fix în oglinda din baie. Am observat că ajută.

Știu că nu e bine să-ți dorești să treacă timpul, să nu împingi mental ceasul înainte. Simt nevoia să trăiesc din plin fiecare moment, să nu mai irosesc nici o secundă, fiindcă am irosit deja prea multe, dar cînd mă aflu la servici, în noul birou, abia aștept să ajung acasă. Am impresia că de acasă aș putea lucra mai bine (lucru normal, ne mai fiind întrerupt). Însă odată ajuns acasă, mă cuprinde așa o toropeală, că dorm vreo trei sferturi de oră și apoi îmi spun că mai bine încerc să mă adun pentru a doua zi, să dau randament maxim la servici, să nu încerc deloc să lucrez de acasă. Deși am observat, cel puțin aici, în compania în care lucrez, că toate lucrurile complicate s-au făcut în extra-time, în afara orelor de program, seara sau în week-end-uri, ori lucrînd de acasă. Și așa se procedează și acum.

Și în final, cînd presiunea e maximă vine și week-end-ul. Mă desprind foarte greu de grijile de la servici, am nevoie de o plimbare lungă, de cumpărături, de un film. Ah, senzația vineri seara și sîmbătă seara, cu un film bun la dvd player, cu o cană de ceai alături! Gîndul să serviciul e departe, că mai am două zile libere în față! Apoi după-amiezele, stînd pe pat, prea obosit să mai citesc, uitîndu-mă la cer, adormind... Nu știu de ce continui sa-mi iau uneori laptop-ul de servici acasă peste week-end cînd știu clar că nu voi avea nici cea mai vagă umbră de chef să lucrez. Și duminica e parcă doar o seară oarecare a săptămînii, doar un pic mai lungă.