Charlie

Mă aflu (încă) sub influența atentatelor de la Paris de săptămîna trecută. Să le amintesc pe scurt. În ziua de șapte ianuarie doi musulmani psihopați (de fapt mă repet, evident că dacă sînt musulmani sînt și psihopați), avînd asupra lor arme automate, lansatoare de rachete și mascați cu cagule au intrat în sediul unei reviste satirice, Charlie Hebdo, unde au ucis cu sînge rece, au executat de fapt, zece oameni. Motivul invocat de cei doi imbecili a fost publicarea în revistă a unor caricaturi cu profetul lor fals. Se pare că modul de căcat în care musulmanii văd religia îi îndeamnă să ucidă pentru niște simple caricaturi. Apoi au fugit cu mașina furată și la vreo 200 de metri au mai ucis un polițișt, crima fiind filmată cu smartphone-ul de cineva refugiat pe acoperișul clădirii de pe partea opusă, și difuzată pe diverse site-uri de știri, unde timp cîteva ore a rulat chiar în variantă necenzurată, lucru care cred că a declanșat emoțiile uriașe, starea generală de nesiguranță de mai apoi. Apoi cei doi au strigat pe stradă ca niște bolnavi psihic ce erau aducînd laude zeului lor și urlînd ca tembelii că profetul lor criminal a fost răzbunat. Apoi au mai tras și asupra unei mașini de poliție care le-a tăiat calea la un moment dat, și care a fost nevoită să se retragă în marșarier, scenă care de asemenea a fost filmată, deși din spate și destul de departe, tot cu un smartphone. Apoi au deturnat o altă mașină și au fugit din oraș. S-a aflat identitatea lor fiindcă unul și-a uitat cartea de identitate în prima mașină, ceea ce denotă încă o dată inferioritatea lor intelectuală. Erau doi frați, născuți în Franța din părinți magrebieni, locuiau în arondismentul XIX, unul din ei fusese în Siria la o tabără de antrenament teroristă, făcuse și închisoare. A doua zi, în timp ce forțele franceze îi vînau, un prieten de-al lor, de culoare, tot musulman spălat pe creier (iar mă repet, evident că dacă e musulman e și spălat pe creier), a ucis o polițistă în sudul Parisului. Pur și simplu a tras în ea, din mașină. Cînd în cele din urmă, după multe peripeții (o benzinărie jefuită, etc), vineri dimineață, locația finală celor doi frați a fost în final aflată – o imprimerie la nord de Paris, (ce a fost încercuită imediat), negrul, înarmat pînă-n dinți, a intrat într-un supermarket coșer de la Porte de Vincennes, a luat ostatici pe toți cei care se aflau înăuntru și a informat poliția că-i va executa dacă nu-i eliberează pe cei doi frați. Probabil o fi văzut în vreun film de serie B că figura ține. A mai ucis patru oameni dinăuntru, toți evrei. Vineri seara, forțele franceze au atacat simultan cele două locații, imprimeria și magazinul, cei trei teroriști au fost lichidați iar ostaticii eliberați. Am urmărit pe Net și la televizor asaltul de la supermarket din diverse unghiuri, în buclă, și mi-a umplut inima de emoție cînd am văzut GIGN, Groupe d'Intervention de la Gendarmerie Nationale, RAID, Recherche Assistance Intervention Dissuasion și BRI, Brigades de Recherche et d'Intervention în acțiune. Mi-a mai redat încrederea în ordine și m-am mai calmat, fiindcă îmi cam întinsese nervii și abia mă mai puteam concentra la lucru.

Împușcături cu arme automate în plin Paris, asupra unor caricaturiști care n-au făcut nimic altceva decît au satirizat un profet fals al unei religii barbare, o așa zisă religie care n-a făcut nimic bun în toată istoria sa, ba din contră, a amenințat și ne amenință în continuare civilizația. O civilizație din ce în ce mai fragilă, subțire, nepopulată și din păcate din ce în ce mai incultă. Reacția Franței a fost mitingul de săptămîna trecută, cel mai mare din istoria Franței, cu milioane de oameni mărșăluind pe bulevarde, avînd pancarte negre pe care scria cu alb: "Je suis Charlie" și îndemînd la calm, la mult calm. La Paris au participat și principalii lideri politici europeni alături de președintele Mali-ului și Netanyahu, care se pare că s-a auto-invitat. Ce a urmat săptămîna asta – dezbateri peste dezbateri televizate, la care francezii sînt experți, urmate de aplauze, etc. Dar mă tem să nu se topească totul într-o retorică patriotardă și atît. De fapt asta e doar impresia mea. Poate că Hollande este într-adevăr un dur, așa cum spunea acum o lună Marine Le Pen într-un interviu pe Euronews. Ar fi bine, dar n-am de unde să știu. Pe de altă parte, am în minte imaginea din seara alegerii lui François Hollande, din Place de la Bastille, plină de steaguri ale țărilor arabe. De ce? În fine, poate se abține, adică sper, așa cum toți francezii și occidentalii se abțin să spună lucrurilor pe nume. În fond, nu sînt proști, ca est europenii. Am observat că în general oamenii proști sînt mai direcți. Însă occidentalii conștientizează sper pericolul și știu din experiența Războiului Rece că lupta se cîștigă lin, fără mari bătălii finale și fără îndemnuri la război, ci treptat, pe la spate, prin culise, prin subterane, prin servicii secrete. Dar poate că se abțin, se ascund prea mult. Citeam anul trecut în Le Monde că în Paris poliția trece sub preș prea multe infracțiuni, ca să nu provoace panică. O listă lungă de cartiere "sensibile", polițiști atacați, jafuri armate (la magazinele de lux de exemplu) iar acum și cu arme automate, și încă în plin Paris! Doamne! Situația e din ce în ce mai gravă de la an la an, și asta durează de cîteva decenii, ceea ce denotă că nu se prea face mare lucru. A, și nu sînt rasist. Românii de exemplu sînt albi, în cea mai mare parte, însă peste trei sferturi dintre ei sînt sălbatici. Atentatele teroriste basce sau nord-irlandeze, ca să dau doar două exemple, au fost lansate de albi. În fond este și o problemă obișnuită peste tot unde emigrația e mare și a fost tot timpul în istorie acolo unde existau mulți emigranți (cum erau văzuți irlandezii din New York de la începutul secolului XX sau vezi mafia italiană). Însă adevărul nespus în presă este că există prea mulți străini necivilizați în Franța, mult prea mulți. La BBC am auzit că musulmanii reprezintă peste șaptezeci la sută din deținuții din Franța. Și tot ei sînt nemulțumiți, nesimțiții! Ei vor în Europa dar cu tot cu obiceiurile lor barbare. Ar trebui poate o campanie de culturalizare prin presă, tv, film, ca să li se arate sălbaticilor, (pe limba lor, că nu toți știu engleza sau franceza) cine a fost cu adevărat așa-zisul lor profet. OK, poate cauza nu e doar religia aia, în fond și creștinismul a provocat destule crime de-a lungul timpului. Dar e vorba și de estetică, nu-ți convine să mergi pe stradă în Paris intra-muros sau extra-muros și să vezi atîtea cartiere de arabi sau negri. Iar situația e la fel și în Marea Britanie, și în țările nordice și-n alte părți. Și aș vrea să văd niște rezultate, măcar un semn că sînt călare pe situație, nu retorică, nu dezbateri peste dezbateri, nu doar gesticulațiile lui Manuel Valls în parlament. Iar afirmația aia a lui Netanyahu despre evreii francezi care ar fi primiți cu brațele deschise în Israel dacă vor dori să emigreze, mi se pare cam riscantă nu doar fiindcă se încurajează atacurile împotriva lor, dar în special fiindcă Franța și-ar pierde o parte din identitate odată cu plecarea comunității evreiești. Ceea ce nu se poate spune și despre cea musulmană, aș adăuga eu, nu fără o oarecare părere de rău totuși.

M-a impresionat mărturia lui Sigolène Vinson, supraviețuitoare a masacrului de la Charie Hebdo. Nu vreau să mai povestesc aici, citiți și voi... Am căutat apoi pe Net numele ei. Este o scriitoare cuadragenară, o femeie sensibilă, am văzut un filmuleț extraordinar despre lansarea primei ei cărți, de acum cîțiva ani, și pe care îl distribui în acest link. A copilărit în Djibouti, apoi prin anii optzeci a venit în Franța. Nici nu vreau să mă gîndesc ce șoc a fost pentru ea! Primul număr din Charlie Hebdo de după masacru a apărut în 14 ianuarie. Are pe copertă o caricatură a profetului, cu o lacrimă ieșindu-i din ochi, ținînd în mîini o pancartă pe care scrie "Je suis Charlie". Și deasupra lui textul: "Tout est pardonné". Inițial s-a anunțat că va fi tipărit într-un milion de exemplare, care au fost epuizate în prima zi, apoi tirajul a fost suplimentat la trei milioane, apoi la cinci și acum a ajuns să fie tipărit în șapte milioane de exemplare – și asta cel puțin deocamdată! Eu l-am descărcat de pe Net, dar sper să-l pot găsi și pe la Inmedio, sau undeva, mereu îmi iau reviste franceze, mă face să mă simt în Franța, dar nu în Franța de azi, mai mult într-o Franță ideală sau idealizată. În fine. Sigolène semnează și ea un articol intitulat "À pas de chien", despre cum a auzit pașii cîinelui redacției, un cocker spaniol, care, (citez) "nous signale que c'est bon, que nous pouvons maintenant nous relever, ils sont partis".