Timp de asimilare

Nu sînt obișnuit să călătoresc și nici nu o fac prea des. Cu toate acestea, în ultimii doi ani am tot fost plecat din țară în cîteva rînduri, în concediu și nu numai. Nu știu de ce am făcut-o, nu mi-am mai pus pîn-acum întrebarea, așa am simțit cred eu nevoia, sau poate că mă aflu în criza vîrstei mijlocii, poate ca să umplu un gol existențial sau ca să caut ceva, nu știu ce, poate un ideal, poate un Eden, ori pur și simplu din curiozitate. Însă lucrul acesta m-a influențat în diverse planuri, unele din ele aș spune în mod negativ. Toate aceste călătorii, cel puțin în modul în care le-am făcut eu, adică dens, sistematic, pe străzi, pe drumuri de dimineața pînă seara, încercînd să explorez cît pot de mult fiecare regiune pe care am vizitat-o, pe dinafară și pe dinăuntru, m-au și consumat în același timp, și nu doar fizic ci și nervos, și asta mult mai intens decît îmi imaginam inițial. Am mai scris eu aici, pe blog, cîteva flashback-uri, dar ele sînt mai multe, mult mai multe, și îmi fulgeră uneori în minte, în cele mai variate situații și momente, fără să mai apuc să le notez. De exemplu cînd sînt la servici și stau în fața monitorului, sau cînd mă odihnesc sau chiar cînd mănînc îmi vin spontan în memorie imaginile a nenumărate de străzi, străduțe, bulevarde pe care am trecut de atîtea ori, sau diverși oameni pe care i-am văzut, senzațiile din vapoarele, trenurile, avioanele în care am fost, ori sclipirea unei raze în apă, un apus de soare auriu, o panoramă scăldată în soare, o atmosferă relaxată sau dimpotrivă, aglomerată, și atîtea și atîtea altele. Poate că toate aceste trăiri se cer așternute mai pe larg în scris, dar n-am timp de ele, deocamdată, așa cum nu am timp nici de altele. Oricum sînt atît de multe încît cred c-aș putea umple cu ele o carte, ori cum eu scriu atît de încet... E drept că toate aceste lucruri mă și ajută, mă împing înainte, îmi dau un sens și îmi oferă o perspectivă nouă lumii dimprejur, dar simt nevoia... cum să spun?, să stau o vreme, să meditez un timp mai îndelungat asupra lor. Sîntem la sfîrșitul lui septembrie, e frig, și nu mai vreau să plec nicăieri cel puțin nu în următoarea jumătate de an, și poate nici după aceea, nu-s sigur. În fine, simt că am încă nevoie de o perioadă mai lungă de timp ca să pot asimila, compila, toate noutățile și aminirile pe care le-am acumulat din ultimul timp. Poate abia după aceea.