Muzică religioasă

Cînd mă aflam în Canada, ascultam în mașină la radio un post cu muzică creștină. Acum, nu sînt eu un tip prea religios, în sensul că nu respect riturile religioase, nu merg regulat la biserică, în principal cred din lipsa încrederii în instituții, preoți și oameni în general, dar nici atît de naiv încît să cred că legile fizicii s-au născut de la sine, din neant. La început nu am băgat de seamă genul, doar îmi plăcea muzica și atît, și tot căutînd am setat pe primul post la îndemînă, la care urechea îmi spunea că merge. Era în general rock&pop dar parcă și hip-hop-ul, pe care de fapt nu-l sufăr, sună binișor cînd are teme creștine. Ca să-ți faci o idee: genul de sound și de linie melodică pe care-o asculți în filmele indie, o senzație de slow-life și de plutire. Îmi dădea un sentiment de calm, liniște sufletească, de asigurare, de optimism în fața vieții stresante, a insecurității jobului, o pavăză împotriva materialismului oamenilor, o speranță că viața mea va intra pe un făgaș normal și angoasele existențiale se vor spulbera, ca de exemplu atunci cînd mergeam la servici și inima mi se strîngea anticipînd challenge-urile zilei ce urma și la care nu știam dac-am să le fac față (nu știu de unde am neliniștile astea) sau seara cînd veneam acasă de la cumpărături, cu portbagajul plin cu ce găseam pe rafturi, cu care credeam că-mi poate umple golul din viața mea, încercînd să găsesc un sens în ceea ce fac, sau îmi amintesc momentele lungi cînd mă întorceam noaptea pe autostradă în week-end-uri venind dintr-o altă localitate, fiindcă acolo conduci și tot conduci înconjurat de stepă și liziere de păduri și nu prea întrezărești ca-n Europa luminițe în depărtare care să semnaleze apropierea unui alt oraș, fiindcă nu erau altele, și simțeam continentul imens și pustiu împrejurul meu și mă gîndeam la clipa sosirii acasă ca să mă pun în fața calculatorului să comunic cu cineva sau să citesc o carte care s-ar dovedi bună și mi-ar oferi mîngîiere în fața alienării care simțeam că mă înghițea cu totul. Muzica de la radio, deși plină de clișee, îmi dădea încredere că viața pe care o duc are un sens și e frumoasă și că mai sînt și alții ca mine, in the Valley of the Shadow of Death, că deși viața e grea, never let go, și că I found my way, cu alte cuvinte că mă aflu pe un drum bun.