La ce mă mai uit

De mai mulți ani încoace mă uit la filme franțuzești pe bandă rulantă. Nu știu cîte am văzut, mi-ar fi greu să număr și n-ar avea nici un rost. Poate o mie, poate mai puține. Aflu despre ele uitîndu-mă în primul rînd pe imdb, la recomandările făcute pe baza a ceea ce am văzut, dar mai citesc referințe în cărți și reviste. Fie că le descarc de pe Net, fie, mai rar, le văd la televizor, indiferent cît de proaste sînt, nu mă interesează atît aspectul artistic cît cel social. Viața în Franța. Anii cincizeci, apoi Nouvelle vague, eliberarea sexuală din anii șaptezeci, ascensiunea filmelor violente care-au culminat în anii optzeci (cînd mă uit pe hard discul extern la lista de filme, ordonate după ani, simt un fior rece cînd văd ce filme proaste s-au făcut în anii `80), apoi anii nouăzeci cu o revenire la realitatea străzii, cu oameni obișnuiți, anii două mii cu filmele calculate, făcute ca la carte, dar atît de aproape de perioada cînd am devenit francofil, cînd am fost în Franța și am început să mă interesez îndeaproape (presă, tv, net). Actori iconici sau necunoscuți, sau, ceea ce-mi place, cunoscuți mai mult în Franța. Realitățile, problemele sociale, imaginile din Paris, filmările de pe străzi, Les Grandes Travaux, cu șantiere peste tot, arhitecturi noi, La Défense, La Grande Motte, cartiere de blocuri, Les Trente Glorieuses, moda, interioare, mașini, muzica (yé-yé, Brassens, popul deprimant din anii 80, apoi muzica visătoare de după anii 90), Club Med și vacanțele (doar francezii știu să facă filme cu concedii, și să mai introducă și tensiune în ele), viața de zi cu zi, imagini cu interioare de locuințe, sau din magazine de-a lungul timpului, (în care mă uit la produse și mă chinui să le recunosc), chioșcuri de ziare, librării (ah!), cafenele, terase (unde lumea e parcă neschimbată), restaurante, hoteluri, creșterea și apoi scăderea nivelului de trai, dar și ecranizările după romane celebre, care reconstruiesc în imagini istoria Franței și a Europei: costume de epocă, interioare, și toate celelalte lucruri care fac parte din cultura populară franceză. Păcat că ina.fr acum costă.

Ei bine, de anul ăsta, am început s-o las mai încet, nu știu de ce. Mai fac rost de ele, dar le salvez pe hard discul extern, ma uit despre ce-i vorba și nu mă uit la ele, decît dacă mă interesează în mod deosebit, ceea ce se întîmplă mai rar. Poate c-am obosit, poate m-am săturat. Nu că nu mă mai uit la filme. Dacă trece o săptămînă fără să văd un film, simt că-mi lipsește ceva. E un fel de dependență. Sînt un fan al serialului Northern Exposure, care-a fost difuzat și la noi acum mai bine de zece ani cu totlul de Doctor în Alaska, dar nu întregime. Cred că sînt singurul fan din România. Am revăzut toate episoadele și mă mai uit și-acum din cînd în cînd, iarna mai ales, la cîteva (le am pe toate pe DVD). Ei bine, anul ăsta am început să mă uit la Doc Martin, care m-a prins imediat. Am aflat de el tot de la niște discuții de pe imdb. Pînă acum am văzut primele cinci sezoane. Cred că am să mi-l cumpăr de pe Amazon, numai să nu iasă UK din UE). Apoi, uite, îmi plac filmele de genul The Giant Mechanical Man de exemplu, mă identific imediat cu atmosfera de acolo (Doamne, ce notă mică are pe imdb, parcă numai tîmpiții votează acolo). Alteori simt nevoia să văd un film bun de epocă, precum Howards End, dar întotdeauna numai după ce citesc cartea mai întîi. Mă fascineză perioada aceea, am văzut un serial documentar Ferma Edwardiană pe Viasat History parcă sau Digi Life, nu mai știu, și plănuiescsă citesc cartea lui Margaret MacMillan, Războiul care a pus capăt păcii. Ce mă mai interesează mai nou, de vreo doi ani, sînt filmele italiene. De cele franceze am cam aflat cum și de unde să fac rost, dar cele italiene sînt și mai dificil de găsit. Sînt mai puțin raționale decît cele franceze (vezi Ieri, oggi, domani sau filmele lui Fellini). Iar la sitcom-uri, oh, sper să fac rost odată de toate sezoanele de la Teoria Big Bang. Îmi place atmosfera din film (apartamentul, campusul, oameni imaturi ca și mine, înconjurați de cărți și hi-tech). La mine totul e atmosferă în primul rînd și abia apoi plot.