Cărțile de tip "teach yourself in 21 days" au în primul rînd avantajul major că-ți dau încredere în tine însuți. Îmi amintesc că, mai demult, pe la-nceputul carierei, mi-am luat și eu o astfel de carte; era despre SQL; urma să mă angajez la o altă firmă unde auzisem că se cereau (și) baze de date și voiam o documentație care să acopere cît mai multe, iar Net-ul nu era așa răspîndit (hei, nepoții mei chiar mă vor crede anacronic rău!). Nu am citit decît unele pasaje, în rest am răsfoit-o doar - aveam deja o oarecare experiență, lucrasem în domeniu - și pot spune că mi-a folosit în sensul că mi-am dat seama că știam de fapt domeniul de bază, trebuia doar structurat puțin, și aveam nevoie doar de siguranță și încredere (o problemă mai veche de-a mea). Plus că avea o copertă foarte atrăgătoare iar în interior era bine structurată în capitole, subcapitole, paragrafe, casete, tabele și era în general bine aerisită, plăcută la privit. Acum îmi pot da seama de gradul de profesionism al unui developer, sau programator cum se spunea în general mai demult (acum termenii sînt foarte distincți) după cum spune că a citit sau după cum vorbește depre o carte de specialitate, tehnică, pe care-a citit-o sau a frunzărit-o măcar. Nici un profesionist nu citește totul, de la prefață (pagina i) și începutul capitolelor pînă la final, ci își ia doar informația care-i trebuie, fiindcă are deja o bază, și astfel știe să-și structureze el însuși fluxul informațional, își cunoaște slăbiciunile și știe să-și umple găurile din experiență. Cei superficiali, ca majoritatea din cei pe care-i cunosc, nu numai că se blochează/obosesc în prima treime citită dar apoi își dezvoltă complexe de inferioritate, care se acumulează și se extrapolează la nivelul întregului caracter. Bine, e și destul de greu de a citi o carte cuprinzătoare din prima - pentru majoritatea oamenilor poate fi o nucă tare (o lege a lui Murphy spune că dacă întîlnești într-un text tehnic un termen pe care nu-l înțelegi, treci fără grijă mai departe, că va fi inteligibil și fără el, sau se va auto-explica el mai încolo). Ori o carte de tip „21 de zile” exact de asta te poate scăpa, mai ales dacă e presărată cu încurajări din partea autorului, dar și cu îndrumări, referințe de a citi și studia și alte cărți, după ce ți-ai format deja bazele. La fel zic, trebuie procedat, în general, și înaintea urmării unui curs, adică nu te duci acolo ca picat din cer. După aceea, normal că trebuie să studiezi serios, să intri în milioanele de detalii de documentație, de linkuri, altfel rămîi la nivelul de diletant. Și astfel de cărți există în toate domeniile, de dietă de exemplu, sau cred că au și cum să conduci o navetă spațială în 21 de zile, etc.
Mă gîndesc că românii sînt în general niște oameni foarte complexați (ăsta nu singurul defect, desigur). Sistemul educațional, și cel de acasă și din școli, facultăți, din cărțile din programă, mass-media, filme, le-a inoculat faptul că nu pot face un lucru bun și că întotdeauna alții, din alte țări, vor fi superiori. Asta n-ar fi atît de rău dacă nu s-ar transforma într-un dispreț atît față de ei înșiși (o cauză a alcoolismului de exemplu, unde sînt pe primele locuri în Europa) și față de cei din jurul lor, colegi (bășcălie). Și astfel auzim bășcălie de la emisiunile de dimineață, de la tv la cele de radio, pe care le ascultă șoferii români, pînă la emisiunile vulgare de divertisment de seară. Nu mă regăsesc deloc în aceste caracterizări, și sper, chiar cred, că acestea vor dispărea, deși nu știu cît de curînd. Am observat din ce-n ce mai mulți tineri, mult mai tineri ca mine, noncomformiști, care nu mai sînt interesați de bani, proprietăți, de exemplu, ci de ceea ce este frumos, de calitatea vieții, muzică, arte, life-style, literatură. Mă înțeleg mult mai bine și intru mai ușor în discuție cu ei decît cu cei din generația mea, care-mi par bătuți în cap, zombi îndoctrinați să asculte și să nu comenteze, închiși în carapacea complexelor, anchilozați de atingerea magică a baghetei conveniențelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu