La Tîrgul de Carte Gaudeamus din Unirii

Era lume multă, și o fojgăială mare și înăuntru și-n afară, ceea ce este de apreciat, fiindcă uneori, înconjurat fiind zilnic la servici de atîția inculți și filistini, mă gîndesc că sîntem foarte puțini oameni care mai citim ceva. Păcat că-n Timișoara are loc doar un singur astfel de eveniment pe an. În București sînt vreo 3-4 tîrguri și festivaluri, dar acolo sînt mai mulți oameni interesați de artă și cultură. Bine, acolo e capitala, de ce să nu recunosc, și deși nu-mi place să folosesc termenul de „provincie”, nu doar datorită rolului Internet-ului ca sat global, impresia mea este că aici lumea este mult mai materialistă, mai lipsită de perspectivele pe care ți le dau artele. Dar să revin. Am văzut acolo oameni de toate vîrstele, tineri, bătrîni și, interesant, oameni de vîrstă mijlocie, pe care-i știam total dezinteresați, zombi-ficați. La începutul anilor '90 se spunea că în România nu se vor mai citi cărți, și în special beletristică, timp de zece ani. Și cam așa a fost, cu excepția unor cărți de aventuri, de senzațional și de SF. Întîi presa, descătușată de cenzură, apoi apariția și dezvoltarea televiziunilor prin cablu au dus la mutarea centrului interesului populației spre micul ecran ba mai mult, viața socială și personală a multora s-a transpus în jurul emisiunilor de televiziune, în lipsa banilor necesari pentru a-și face alte preocupări (vai, ce prost mă exprim!). A, și asta a dus și la o fragmentare a atenției oamenilor, la o incapacitate de concentrare, la dispersia atenției, cum văd zilnic la servici de exemplu, la dezvoltarea prostului gust, etc. În fine. Nu spun că s-au schimbat multe de atunci, dar cu siguranță s-a produs o saturație și acum observ mult mai des oameni cu o carte în mînă. Și poate și nevoia umană, firească, de frumos, care pînă la urmă începe să iasă la suprafață. Nu la toți, normal.

Cam la asta meditam eu mergînd și venind zilnic, în cele patru zile, la, și de la Tîrgul de Carte din Piața Unirii. Afară era foarte cald, prea cald pentru luna mai. Înăuntru, în pavilionul alb, închis, era și mai și. Nu aveau aer condiționat, și, în fiecare zi după ce ajungeam acolo curgea apa pe mine. Mă ștergeam peste frunte cu dosul mîinilor ude și trebuia să mă feresc să nu-mi cadă picăturile pe transpirație peste cărțile expuse cînd mă aplecam asupra unui stand. Ca și-n anii precedenți, oferta lor nu m-a prea satisfăcut. Nu ca prețuri, care erau puțin mai mici decît în librării, dar ca diversitate. Am aflat că există în Timișoara o librărie-anticariat în limba engleză, e cam departe dar trebuie să merg pe acolo odată. Îmi par foarte cool cărțile vechi, mai ales în engleză. Apoi, mai erau edituri care vindeau cărți foarte ieftine, nu știu de ce, dar îmi face plăcere să iau o astfel de carte, parcă uitată de cineva undeva, ca o comoară ce se cere descoperită. Cred că standul cu cei mai multți vizitatori a fost al Adevărului, care aveau toate numerele apărute pînă acum din colecția „100 de Cărți”, și care se vindeau ca pîinea caldă, și DVD-uri cu filme românești, din seria Mărgelatu, Brigada Diverse sau Sergiu Nicolaescu sau din seria filmelor cu jandarmii (acestea din urmă le-am luat pe rînd, cîte unul, săptămînal, prin iarnă). Ce pot să spun e că, pe de-o parte, editura lor face un lucru bun prin faptul că popularizează literatura, fie ea și doar clasică, în format atractiv, legate în piele ecologică, la un preț aproape de chilipir, ceea ce, ținînd cont de sărăcia din țara asta și de criza financiară, e un lucru important. Pe de altă parte, poate fi o pacoste pentru alte edituri care trăiesc numai prin asta, și care nu pot concura cu un așa preț. Hm, interesul fiind stîrnit, mă gîndesc că lumea va căuta apoi și alte titluri. Rămîne de văzut. Oricum, sper că lumea le mai și citește/răsfoiește, nu le ia doar ca să le țină în bibliotecă, cum am auzit că fac unii și alții. O altă editură care mi-a atras atenția și de la care am luat și anul acesta mai multe cărți este Editura Herald. E specializată în cărți de spiritualitate, creștinism, budism, hinduism, Zen, DAO, Yi King și altele. Sînt așa multe titluri și descrieri atractive, dar, răsfoindu-le acasă, mi-am dat seama că nu le înțeleg, că înțelesul lor cumva îmi scapă. Ori nu sînt traduse bine ori autorii nu se expimă coerent, ori voit scriu așa, cifrat, ca și subiectul pe care îl abordează, nu știu. Și mă cam necăjesc. Poate îmi trebuie mai multă răbdare. Poate că subiectul, fiind secretizat, nu se vrea dezvăluit. Oricum, interesul meu este în principal literatura. Am cîțiva scriitori preferați cu care aș vrea să mă asemăn dacă aș scrie ceva, dar pe care îmi este greu să-i copiez, pentru că mi se pare că au atins un punct atît de apropiat de perfecțiune, încît nu se mai poate scrie nimic după. Deși o carte bună este aceea care te inspiră. Și mă inspiră! Alt lucru interesant este editura ziarului Jurnalul, care are, la fel, o ofertă de carte+ziar la preț bun, dar cu autori români; nu credeam că mă va mai interesa vreodată literatura română, deși știam că în perioada interbelică aveam cîțiva scriitori deosebiți, ce scriau la unison, conectați la ceea se scria în acele timpuri în Occident. A, plus diaspora: Eliade, Cioran, Ionescu! Aș mai fi vrut să găsesc și altceva, nu știu exact ce, poate albume cu fotografii mai ieftine de exemplu sau cărți neapărute încă prin librarii.

Mergeam în pauzele de masă, luîndu-mi întîi o baghetă de pe Gh. Lazăr pe care o terminam pînă ajungeam în fața cortului-pavilion din Piață. Înauntru mă enerva podeaua, parcă mă înfundam în unele locuri cînd pășeam, nu înțeleg cum era făcută. Cînd trecea cineva pe lîngă mine îmi pierdeam puțin echilibrul și îmi era teamă să nu cumva să cadă peste mine standurile rotative mai înalte. Mi-a plăcut că oamenii erau deschiși, voioși chiar, cînd cumpărau ceva, glumeau cu vînzătoarele, acestea glumeau și ele, spiritual. De exemplu, unul la vreo 40-și de ani, a venit cu listă de cărți și DVD-uri care-i lipseau din colecția lui și, probabil, a unor cunoștințe. Cînd dă să plătească, îi spune fetei (20 ani) care vindea: 'Vaai, să nu-mi spuneți domnișoară că nu am toți banii la mine!'. (Ea, zîmbind) 'Aa, dar eu nu vreau să vă spun asta!'. 'Doar trebuie să vă plătesc, nu?' 'Păi ... eu nu v-aș cere bani, dar știți cum e, dacă m-au pus...' (El se verifică prin toate buzunare) 'A, gata, uite, am găsit! Fiuu! Am avut emoții, zău!'. 'Ha-ha! Eu eram sigură că aveți!'. (El, numai zîmbet) 'Ha-ha! Ce bine-mi pare! Poftiți!' (Îi întinde banii. Ea îi ia, bucuroasă;spune:) 'Mulțumesc! Să vă dau acuma și restul!' Etc. Etc.