Filmele SF

Cu unele excepții, punctuale, nu-mi plac deloc filmele SF. Mi se par mult inferioare altor genuri, atît ale cinematografiei cît și ale SF-ului, și aici mă refer la literatură și comics-uri. Nu sînt pe gustul meu. Poate că am citit eu prea multe romane, povestiri și reviste de acest gen, care mi-au plăcut. E drept, mi-au plăcut la vremea de atunci, acum vreo 15 ani, în liceu și mai ales în facultate, cînd eram un maniac al genului. Deși există cîțiva autori pe care îi mai citesc și chiar recitesc și acum, cum este de exemplu Philip K. Dick. La fel cum există o droaie de alți scriitori pe care acum nu i-aș mai citi, nu le-aș mai acorda nici o șansă și aș lăsa imediat din mînă o carte proastă dacă autorul nu mă convinge. Filme SF însă care să-mi placă nu am prea văzut nici atunci și nu găsesc nici acum. Multe au fie un rol voit educativ, grețos, fie dezamăgesc de pe la mijloc, neținînd pasul cu începutul, ca și cum scenaristul s-a blocat brusc, ba actorii de pe ecran par ca niște marionete, cu fețele ca de lemn, ba se apelează la soluții facile de ieșire din criză, etc. Chiar, de ce nu se fac filme de science-fiction bune? De ce cărțile sînt superioare, că doar în romane se pune accent pe gîndurile și viața interioară a caracterelor, ori SF-ul, fiind considerat mai mult un gen pentru tineri, este bazat mai mult pe acțiune decît pe psihologie. Nu este genul destul de vizual? De ce atunci benzile desenate sînt mai bune și decît filmele și decît cărțile SF? Înțelegem mai bine personajul principal din cauza popup-urilor? Sau din cauză că poți privi mai pe-ndelete de exemplu astroporturi, nave spatiale? Sînt acestea mai atrăgătoare decît tehnicile CGI? Deși și aici e de obiectat, eu considerînd că se derulează mult prea rapid pentru a fi savurate. Dar golul trebuie umplut cu ceva. Se poate spune oare că universul filmic SF este sărac populat? Sau că lumile sînt închise? Un univers creat de un scriitor sau cineast nu se regăsește în operele altor cineaști. Universurile lor sînt granulare. Nu au continuitate. Aici o acțiune dintr-un film nu se mai poate întîmpla și în altul. Cred că un film SF bun trebuie să aibă o tehnică preluată din benzile desenate. Așa cum este „A Scanner Darkly” sau chiar „Sin City”, care au atît animație cît și monologuri interioare. În ele parcă vezi scrisul deasupra sau dedesubtul scenelor. La fel, în space opera, ca „Empire Strikes Back” sau „The 5th Element”, care se pot mapa mai mult pe o structură de comics, cu mai multe turning point-uri, decît pe o structură filmică în 3 acte, deci fără început, mijloc și sfîrșit foarte clar determinate și, nu în ultimul rînd, făcînd apel la „voice over”.