S-au împlinit douăzeci de ani de la Revoluție. Îmi amintesc foarte bine, de parc-ar fi fost ieri, cum stăteam în mulțimea din Piața Operei, cu Mama, strigînd sloganurile clasice, și asta înainte ca televiziunea să fie liberă. Aveam atîtea iluzii că în continuare va fi perfect, aveam capul plin de vise utopice, dar realitatea care-a urmat și-n care trăim și acum s-a dovedit a fi total diferită. Consideram politica ceva minor, ceva ce se rezolvă, merge de la sine. Haosul din anii nouăzeci, urmați de miserupismul primului deceniu al acestui secol mi-au lăsat un gust amar, de care m-am rupt la un moment dat, dar care, cu ocazia acestor alegeri, mi-a revenit. S-a început greșit atunci. Cred că cel mai bun președinte pentru România ar fi fost Ioan Rațiu. Un mare patriot, și nu spun asta doar în sensul răs-uzat de presă. Ce păcat c-a murit! Era clar că nu va cîștiga în 90 în fața lui Iliescu. Eram prea mic ca să votez atunci, deși tare-aș fi vrut! Sincer, deschis, cu tradiționalul papion. L-am revăzut într-un documentar la tv, de curînd. Era în timpul celei de-a doua sau a treia mineriade, în Parlament, vorbind minerilor – care erau de partea lui de data asta, după ce cu cîțiva ani înainte l-au agresat – îmbrăcat în costum negru, cu cămașă albă, părul alb, vorbind masei cenușii, murdare, spunîndu-le cu accentul său englezesc ceva de genul: "dacă vreți să schimbați ceva, mergeți și exprimați-vă la vot!”. A fost un moment absolut emoționant, o lecție de democrație care pare atît de simplă acum, dar abia atunci începeau minerii (și nu numai) să "vadă", ca și cum un nerv care era amorțit a încept să simtă. Ca și atunci cînd îți pui pentru prima oară ochelari și începi să vezi deodată toate detaliile cu o acuitate pe care n-o bănuiai. El trebuia să candideze și-n 92, și după aia, și nu geologul universitar, Constantinescu, influențat de formația sa din țară. În fine.
Ciudat că după atîta timp, românii nu s-au învățat minte. Pentru că a cîștigat iarăși populismul. Dar cei care m-au dezamăgit cel mai mult au fost cei din Diaspora, cele 147 de mii de votanți de fapt, și destul de mulți intelectuali care lucrează în diverse instituții ale statului, pe poziții bine plătite, deveniți apărători ai slujbelor și implicit ai orînduirii actuale.
Am observat, din multe discuții pe care le-am avut pe diverse forumuri, că cei din Diaspora română trăiesc încă într-un trecut plin de frustări de care nu s-au desprins. Nu sînt puțini cei inadaptați. Dacă mergi într-o țară civlizată cu scopul exclusiv de-a face bani, te dibuiesc, te simt imediat cei de-acolo, și ești automat exclus din societatea lor. Destui încă vor să se-ntoarcă după ce și-or face o sumă care să le permită un trai lipsit de griji – deși nu prea înțeleg ce înseamnă asta, se știe – cu cît ai mai mult, cu atît vrei și mai mult, dar mă rog. Dar ei nu știu ce înseamnă stînga. Au plecat tineri, sănătoși, s-au bazat exclusiv pe muncă, nu au beneficiat de nici o protecție socială. Am observat că mulți nici n-au habar ce-nseamnă aia. Se consideră mai inteligenți ca cei rămași acasă, deși-s curios cîți dintre ei au votat cu Iliescu mai demult. Sau poate-au devenit abrutizați de atîta muncă. Cum ar putea să știe situația din România mai bine ca noi care trăim aici și care simțim pe pielea noastră cum e să stai cu un președinte ca băsescu, un bădăran, care împroașcă și propagă bădărănia în jos în toate straturile sociale. Se spune că de la depărtare lucrurile se văd mai bine. Dar nu se văd și cozile la medicamente la care stau pensionarii, la fel, după douăzeci de ani de la Revoluție? Cum să oberve atunci lucrurile mai fine? Tendințele dictatoriale (gen Putin), desființarea uneia din camerele parlamentului, ignorarea sistematică a majorității, noțiunea de jucător (cu cine se joacă, cu noi?), scandalurile la nivel de politcă de stat, cînd, se știe, un președinte trebuie să fie negociator. Banii pe care îi trimit emigranții în țară au ridicat într-adevăr România, nu guvernarea pedele-ului, dar, pe de altă parte, lucrul ăsta a transformat economia într-una bazată pe consum. Ne-am întors în trecut, în trecutul din care unii din cei care-au votat încă mai trăiesc. Mai demult Diaspora era formată din intelectuali, disidenți, oameni care aveau un ideal. Acum, cu exodul din deceniul trecut, cînd toată lumea visa să ajungă dincolo, și plecarea masivă de după 2002 cînd s-au desființat vizele spre UE, s-a dat deci liber la emigrarea economică, spre care s-au îndreptat oamenii harnici care nu-și aveau evident locul într-o Românie postdecembristă. Hei!, și eu eram pe punctul de-a pleca, și, după cum stau lucrurile acum pe-aici, nimic nu-i exclus! Dar din păcate au ajuns acolo și toate sucursurile societății. Ne-am îngrozit cînd am auzit lucrurile oribile făcute de romînași în Italia în anii trecuți. Există sate aproape golite în Ro, după cum există destule comunități de zeci de mii de români în Spania, Italia, multe formate din oameni mai de la coada vacii. Și materia cenușie și semidocții. Și dacă tot l-au revotat, de ce nu s-au întors acasă pîn-acum? Dacă nu era Diaspora, și dacă n-ar fi fost fraudele STS-ului, am fi avut alt președinte. Am fi dorit România Bunului Simț a lui Crin, deși sînt sigur că n-ar fi reușit s-o creeze. În loc de asta ei au contribuit decisiv la România bădărănistă. Au ajuns cei din țară mai deștepți ca cei care trăiesc dincolo? După nivelul abject al discuțiilor de pe forumuri aș spune că poate că da. Nu eram deloc entuziast cînd vedeam prin Occident români, ba chiar aveam un soi de reținere inexplicabilă, instinctuală. Acum știu de ce.
Intelectualii rinocerizați. Încă nu-mi vine să cred ce a declarat Patapievici despre Geoană. Tocmai el! Și în timp ce era-n Spania. Ce naiba se petrece cu românii care ajung acolo? Da, ca director al Institutului Cultural Român are un post super bine plătit, cu mii de euro, din banii noștri, plus deplasări prin străinătate pe la diverse congrese, seminarii scriitoricești, manifestări artistice (și acolo, unele cu scandal, ca anul trecut la pavilionul ICR de la New York). Și acum, uite ce viață frumoasă duce și ce bătrînețe liniștită și-a asigurat! Și nu trebuia decît să pupe un funduleț! Apoi hop și Cărtărescu, gibonul calofil, dar pe ăsta oricum nu-l puteam suferi – un scriitoraș profesoraș la Universitate care scrie pseudo literatură autoreferențială vulgară. Dar de Mircea Mihăieș – care acum cîțiva ani, într-o carte scrisă cu Tismăneanu, l-a făcut pe băsescu marinar slinos iar acum le adresează același tip de expresii jignitoare lui Crin și Geoană? Ce-au pățit oamenii ăștia? Au nevoie atît de disperată de bani, au ceva probleme-n familie? Sau au ajuns la o vîrstă cînd se simt secați și că oricum ceea ce au scris s-a dovedit a fi de slabă valoare? Sau nu, poate că fac un joc dublu – dar pentru cine și pentru ce? Li s-a pus pistolul la tîmplă? Dar atunci nu diferă cu nimic de cei de dinainte de 89 care compuneau ode conducătorului iubit. Sau există un dușman pe care eu nu-l percep, invizibil? Oricum, sînt trist și scîrbit de astfel de atitudini. Hai să fi fost niște semidocți, niște pseudo-intelectuali, ingineri, aș mai fi înțeles. Dar nu de la cei pe care i-am admirat și citit. Mă gîndesc serios să-mi arunc toate cărțile lui Patapievici și Mihăieș pe care le am în bibliotecă – încă mă mai gîndesc, sau aștept o dezmințire de la primul și o justificare de la al doilea, deși a trecut destul timp, și nu prea mai sper. Ce bine că nu sînt toți așa! Ce bine că mai există o Doina Cornea – considerată dușman ai poporului acum douăzeci de ani, se află acum de aceeași baricadă, dar de data asta împotriva unor adversari mult mai parșivi: nu doar politicieni, dar și mare parte a poporului și a intelectualilor rinocerizați de dreapta cu tendințe extremiste. Nu și Dinescu, ăsta se dovedește a fi un țăran, un vulgar, nu pot fi defel de acord cu el. Bunul Simț a pierdut încă o dată în România. Păcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu