Nu credeam că mă va mai interesa vreodată politica. În special cea internă. Asta după atîtea și atîtea speranțe urmate de tot atîtea dezamăgiri. Anul trecut nici n-am fost la locale – mi s-a părut inutil. Și totuși anul acesta electoralele m-au "prins". Campania a început lent. Orașul s-a acoperit treptat de afișe electorale. Pe de-o parte era Băsescu, de care m-am săturat. Scandaluri, corupție, bădărănie, (imitate și de populație) reforme minuscule – nici o autostradă terminată de exemplu, și un mare zero în ceea ce privește protecția socială. Iar intrarea în UE ne-a adus scumpiri și prețuri pe alocuri chiar mai mari ca-n Occident, precum și o invazie de produse de proastă calitate în hyper și supermarketuri, care dincolo nu se vindeau, așa că era clar de ce am fost acceptați acum doi ani: le trebuia un coș de gunoi. Eram curios să văd cine era de partea cealaltă – Crin Antonescu de la PNL și Geoană de la PSD. Îi cunoșteam întrucîtva, am văzut că s-au mai maturizat, dar nu-i consideram pe niciunul prea potrivit. Eram hotărît să nici nu merg la alegeri, zic mai bine stau în casă, că tot nu conta. Ceva totuși mi-a atras atenția – România Bunului Simț a lui Crin. Hm, mi-am zis – poate, deși e liberal, iar ideile mele din ultimul timp au virat bine de tot spre stînga. Idei nu partide. Stînga era însă reprezentată de Geoană, dar el avea ca balast atît moștenirea roșie cît și cea coruptă a anilor nouăzeci, deși în afară de cîțiva, un Iliescu ajuns la 80 de ani și încă vreo cîteva personaje dubioase, la fel ca-n orice alt partid, s-au mai schimbat și ei. Reclama e sufletul comerțului iar la tv-ul era greu să-i ocolești. Nimeream mai mereu peste dezbateri pe diverse canale. Primeam în cutia poștală add-uri electorale "inteligente", unele nu-ți spuneau cu cine să votezi ci cu cine să nu. Treptat am început să citesc știri și în pauzele de la servici, înlocuind cărțile. Contează pînă la urmă atît de mult culoarea politică sau conceptul? Care e soluția ieșirii din criză: stînga sau dreapta? Nu statul? Toți mi s-au părut siguri pe ei și decenți pînă la un punct: atacurile la adresa actualei guvernări pe de-o parte și pe de altă parte la adresa așa zișilor moguli pe de alta. Abia în timpul confruntării finale pentru primul tur m-am hotărît să-l votez pe Crin. Mi-am adus aminte de cartea lui Alexandru Paleologu, "Bunul simț ca paradox" și atunci m-am gîndit: da, în România bunul simț este un paradox și totuși, cu toate ideile mele de stînga, paradoxal deci, votez cu dreapta. Și iată-mă în ziua alegerilor, ieșind afară, umplîndu-mi plămînii cu aerul proaspăt al democrației, prinzînd vibrațiile bune ale tradiției și libertății, îndreptîndu-mă la vot. Pfaaa! Iarăși m-am ambalat degeaba după aia urmărind nerăbdător rezultatele exitpoll-urilor! Crin a obținut doar 20 de procente. Eu de obicei nu prea scriu comentarii pe site-urile ziarelor, dar de data asta am postat sute cred, de comentarii, la început obiective, apoi din ce în ce mai veninoase, așa cum făceau mai toți acolo. După care am zis că nu mai merg la turul doi. Dar tocmai ce mă încălzisem iar distracția adevărată tocmai începea.
Crin i-a dat imediat după voturile lui Geoană pentru turul doi, deși aș fi bănuit că dreapta trage la dreapta. Cum să votez cu roșii ăștia care ne-au frînat țara timp de zece ani? Dar nici cu Băse nu mai voiam, l-am văzut de ce e-n stare. Iarăși o alianță dreapta-stînga? De ce nu? Am stat să mă gîndesc, și m-am tot gîndit. O alianță necesară pentru a preveni o dictatură. Susținută de Bunul Simț. E un Yin și Yang, un echilibru. Cum spunea Rushdie, creația apare prin pătrunderea noului în vechi, deci prin amestecul celor două. Și ce dacă Geoană-i mai slab? Da, nu vreau un produs al mass-mediei, niciun produs de consum de masă. Vreau un președinte cu slăbiciuni pe care să le cunosc. Un om. Se vedea că Băse e mai abil, dar în fond venea după un mandat de cinci ani. Iar Geoană a făcut cîteva greșeli mari. Unu: a semnat pactul ăla nefericit de reconciliere cu PNL și cu Ciuhandu la Timișoara, pentru care a fost huiduit de cîțiva – eveniment mediatizat excesiv și care a rupt echilibrul multora din cei care ezitau încă. Și doi, la confruntarea televizată în care a recunoscut că a fost în seara precedentă la Vîntu. Ce naiba căuta acolo? Adică întreaga campanie împotriva lui s-a bazat pe legăturile cu așa zișii moguli, și el merge acolo cu o zi înainte? Eveniment speculat de Băsescu imediat, și susținut cu voioșie de prostime, care au văzut în asta marele pericol al țării. Evenimentul ăsta a rupt practic țara-n două. Și a pus-o pe un butoi de pulbere. Dar în țara asta populismul are rădăcini adînci și constituie încă principalul criteriu al alegătorilor. Și la fel insesizarea nuanțelor. Și lucrul acesta se vede mereu. Duminică seara, la ora nouă, trei exit poll-uri din patru îl dădeau cîștigător pe Geoană, și cu rezultatul ăsta, liniștitor, m-am dus în noaptea aceea la culcare. Cu asta și cu imaginea lui, țopăind copilărește, emoționat, (acuzat după aia, de parcă n-ar avea voie să se bucure). Dar, din păcate, a doua zi de dimineață, cînd m-am trezit, am văzut la teve că situația s-a inversat, lucru care m-a înfuriat foarte tare și timp de vreo două săptămîni am fost în starea asta. Și totuși Geoană a cîștigat majoritatea voturilor exprimate la alegerile din țară. Cea care a decis însă a fost Diaspora, foarte mulțumită se pare de situația din țară (de ce nu s-or fi întorcînd?) care a votat cu dreapta și implicit cu bădărănia. Iar Bunul Simț ... ei bine, a pierdut, ca întotdeauna în țara asta. Au urmat scandalurile privind o eventuală fraudare a alegerilor – lucru foarte posibil, pentru că, de exemplu, anul trecut la locale, după exit poll-uri stînga avea 7% avans, iar a doua zi, situația se inversase, dreapta avea 2% avans, după care, seara, probabil temîndu-se că e prea cusută treaba cu ață albă, s-a revenit la un plus minus 0.5 %. Și acum cinci ani, cînd s-a anunțat fifty-fifty, și s-a grăbit să declare că a cîștigat. Am aflat că sistemul informatic e făcut de STS, care în mîna SRI, condus la rîndu-i de președinte. Mie mi se pare mai mult ca suspect. S-a făcut contestație, s-au renumărat voturile nule dar a ieșit tot el. Lui Geoană i s-au pus în cîrcă și două filmulețe, unul difuzat pe net (poate adevărat, poate nu) și un altul, referitor la o presupusă felație, sugerat vai!, de însuși Patapievici (!), devenit suporter după ce i s-a dat directoratul Institutului Cultural Român. Iar Curtea Constituțională, formată, i-am văzut, din niște babalîci bețivani, plătiți regește, asigurați că nu li vor scădea salarile, au decis acreditarea. Ca-n piesa lui Cohen, "Everybody Knows". Și astfel povestea s-a terminat, Băsescu reales, iar țara a intrat (la propriu) în nămeți iar știrile de la televizor nu mai contenesc vorbind mai mult despre valul de frig care s-a abătut și troienele care-au blocat drumurile decît despre ce-a fost. O amintire ce se estompează într-o flacără violet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu