Peisaj central în schimbare

Mă plimb des prin zona Centrală, prin Unirii și Libertății, în pauzele de prînz și uneori chiar și seara. Îmi place să mă uit la oameni, pe care-mi place să-i cred normali, nu stresatoizi materialiști ca la mine la servici. Cine știe, poate chiar există servicii normale cu oameni normali. Nu cunosc, dar sper că există.

În primul rînd, vreau să spun că m-a rănit dispariția librăriei Humanitas. Pentru mine, chiar era un reper, o bornă culturală, o oază, și cred că și pentru mulți alții. O știu de atîta timp în acel loc, încă din secolul trecut, mi-am cumpărat de atîtea ori cărți de la ei! La început, cînd eram student, îmi păreau atît de scumpe! Uneori doar intram înăuntru, răsfoiam cîteva și mă gîndeam să mai aștept pîn' la bursă. Cînd am rămas fără servici în 2001, îmi făceam planuri pentru cînd voi avea un job, și asta mă mîngîia. Avea tavanul de cărămidă, rămășiță a construcțiilor vechi de sute ani. Cînd eram stresat de la servici, și, grăbit fiind, treceam pe lîngă ea, automat mă simțeam mai bine, asigurat că există și oameni care citesc și care scriu, care au și alte preocupări în afară de supraviețuirea zilnică. Și acum, nu mai e. Arată ca o cameră goală cu geamuri. În interior se vede praful. Nici măcar rafturi nu mai sînt. Nici nu știu care a fost motivul și nici dacă se va deschide o alta, eventual în alt loc, în acest oraș de inculți și de yuppies cu creierul prăjit. Apropo, Timișoara se vrea capitală culturală europeană dar cred că i s-ar potrivi mai degrabă capitală europeană a inculturii. Acum doi ani s-a desființat librăria Noi, anul trecut Humanitas 2-ul, apoi Diverta din Libertății, anul ăsta a venit și rîndul librăriei Humanitas "Emil Cioran". Care urmează? Mi-e groază să mă gîndesc. Poate o să mă obișnuiesc, sau poate nu. Oricît de patetic sună, simt un gol în suflet cînd văd că nu mai e acolo, ca o persoană care a murit. De fapt toată strada Mercy s-a împuțit. E plină e yuppies futuți care ies în pauza de prînz la terase. De la distanță, pare cam ca-n Occident însă cum te apropii puțin le vezi figurile încruntate, ușor bășcălioase, și mereu cu un smartphone în mînă. În apropiere, strada Mărășești a devenit pietonală. Însă nu prea sînt localuri, nici magazine, nici nu e încadrată de pomi. Mai mult, pe trei sferturi din ea, în Vest, se află două spitale, așa că majoritatea pietonilor o reprezintă pacienți în halate care stau pe bănci și se uită la oameni. Instinctiv, îi ocolesc, cine știe de ce boli contagioase suferă. De cîteva ori pe an se organizează un tîrg de antichități sau de produse tradiționale sau naturiste. Sper că lucrurile vor progresa, să vedem ce produce liberalismul, imaginația. Deocamdată au apărut pomii în ghivece și cîteva terase. E un început.