Știri de noiembrie

Nu mai știu de cînd n-am fost atît de aproape de știri ca-n luna noiembrie. Două evenimente m-au făcut din nou să citesc "presa" și să mă lipesc de televizor seara cînd ajungeam acasă, zapînd ca un potato couch, activitate pare-se obișnuită în România sau uitîndu-mă pe Net la BFMTV sau France24.

În primul rînd, evenimentele de la clubul Colectiv, care-au dus la manifestații de stradă și mai apoi la căderea guvernului. Au fost zeci de morți și răniți și în fiecare zi tabloidele (fiindcă toată presa este tabloidă) anunțau numărătoarea lor, parcă cu o bucurie ascunsă și sadică. Într-o singură zi, cam după o săptămînă, s-au stins încă treișpe oameni, de parcă ar fi hotărît, așa, în acel limbo de semi-viață în care se aflau că e mai bine pentru ei să plece de pe lumea asta. Apoi au urmat alții, cîte unul, doi, trei pe zi, pe rînd, ca și cum ar fi fost prinși, aspirați, chemați de cei care-au murit înaintea lor. Și acum mai sînt unii în stare critică. Mi-e groază să citesc știrile. Îmi amintesc cînd mergeam și eu mai demult prin cluburi, în subteranele din Lemon, D'arc și... nu mai știu cum se chemau cele din zona Unirii dar nu m-am gîndit niciodată c-ar putea fi un pericol de incendiu. Cu siguranță era și atunci, fiindcă deh, corpuția, plus acel "las' că merge și-așa" tipic est-european funcționa poate încă și mai din plin înainte de intrarea în UE, nu că lucrurile s-ar fi schimbat mult într-o țară coruptă pînă la sălbăticie, manipulată de neoliberalism, de filmele hollywood-iene și ahtiată după un venit imediat.

Manifestațiile de stradă ulterioare, cu tentă politică mi s-au părut fost ciudate. Și nu m-au prea convins. Pe de o parte mi-am zis, hei, uite oameni care nu mai cred în politicieni, nu sînt singurul care gîndește așa, credeam că opinia e clar polarizată, și totuși uite că generația asta, zisă și generația Facebook, a frecangiilor de tablete și de smartphone-uri, a păstrat latentă amintirea Revoluției și a Pieței Universității din anii nouăzeci. Pe de altă parte, uitîndu-mă mai bine, am văzut atît la televizor în București cît și live în Piața Operei ce diversitate de oameni erau acolo. În general erau tineri, destul de impertinenți, cu smartphone-uri, probabil ingineri IT-iști, fiindcă ăștia o duc cel mai bine pe-aici, mulți arborînd rînjete pe chip. Alții dansau o horă ca la fotbal după cîștigarea unui meci al naționalei sau strigau inepții ca "cine nu sare nu vrea schimbare". Nu ăsta era spiritul Revoluției, cînd oamenii chiar erau disperați și credeau într-un ideal. Mai degrabă un soi de suprasaturație datorată presei tabloide (repet, toată presa din Ro este de tip tabloid). Niciodată n-am știut sigur dacă SRI-ul continuă să manipuleze prin agregatoarele de tabloide și care ar fi scopul final (scopul l-am aflat acum) sau dacă așa zisa presă se află în halul ăsta din cauza nivelului scăzut de cultură a cetățenilor. Nu trebuie uitat că Ro se află pe ultimul loc în UE atît la nr-ul de cărți tipărite pe cap de locuitor cît și la nr-ul de cărți citite pe cap de om, motiv care cred că e decisiv în interzicerea intrării noastre în Schengen. OK, erau și oameni ca lumea, tineri intelectuali, pensionari triști, reprezentanți energici ai unor ONG-uri interesante, am văzut cîteva sloganuri f. drăguțe, f. inteligente, care m-au uns la suflet, și care dădeau în toți, includiv în Biserica Ortodoxă (Vrem spitale nu catedrale), inclusiv în dementul de fost președinte (caricaturizat în Darth Vader), cerînd "Deratizarea clasei politice", scandînd "Vrem coloană vertebrală, nu coloană oficială" (aluzie la fostul ministru de interne care cu o lună înainte folosea o coloană oficială chiar și cînd mergea acasă). Cel mai mult m-a mișcat o scrisoare deschisă (nu găsesc link-ul acum) despre un tînăr care-și duce părinții săraci la restaurant. Oh, chiar mi-au dat lacrimile! Trebuie să găsesc link-ul.

Acuma, ... oh, nu știu. Poate în urma acestor manifestații se va schimba ceva în ceea ce privește civilizația și bunul simț. Poate va determina o schimbare de atitudine, se va dezvolta conștiința socială, nu doar politică. Umanitatea! Poate. Cînd sînt mai optimist, mă gîndesc la asta.

Impresia mea despre căderea guvernului esta acesta: poate că era necesară (deși nu sînt convins) dar inutilă. Ponta abia aștepta să plece. Tot căuta un motiv, pleca des din țară, din ce-n ce mai departe, mi se pare că evenimentele l-au prins în Mexic de data asta și cred c-a fost bucuros că a găsit în sfîrșit unul. Prea mulți dădeau în el. Ponta nu e deloc un om citit, e cam gol pe dinăuntru. Însă mai și cred că în spate este totuși un om bine intenționat. Problema lui e că nu știe cum să acționeze și nici nu e susținut de oameni inteligenți. Bine că e de stînga, fiindcă eu unul cred că la noi în țară protecția socială este la pămînt, literalmente la pămînt și n-am văzut deloc măsuri de stînga. Cred că în ultimul an, de cînd a pierdut prezidențialele, și-a dat seama și unde-a greșit. A greșit că s-a înhăitat cu un partid de țărănoi și a făcut prea multe compromisuri, unele dintre ele, majoritatea, depășind cu mult bunul simț. De la liberalismul său de la șapteșpe ani, cînd a fugit la Paris și era împotriva FSN-ului a ajuns să facă atîtea compromisuri, ajutat din subteran făcînd atîtea compromisuri (inclusiv doctoratul), a ajuns în conducere, fiind convins că... așa se face, trebuie să fii șmecher, așa fac toți, fură, mint, apoi își fac cruce și scapă basma curată, altfel sînt fraieri și mor săraci. Asta în timp ce-și făceau cruce ortodoxă în fața camerelor de filmat. Tipic est-european, gîndire în alb și negru. Comportament imitat mai apoi și de stupid-people. (Apropo, Brucan s-a înșelat puțin în 1990. Nu erau 20 de milioane de stupid people în România, erau mai mult de douăzeci și două de milioane, unii dintre ei simple victime ale aparatului de îndobidocire dictatorial. Și din milionul celălalt majoritatea au cam plecat.) Și mie la servici la un interviu anual de evaluare acum cîțiva ani mi s-a spus că trebuie să fiu porc, altfel sînt fraier. Trebuie să fii incredibil de inteligent ca să poți schimba sistemul. Și să ai cu cine, dar cum în țara aflată pe ultimul loc în UE la industria cărții nu prea găsești, n-ai cum. Cum să crezi într-un guvern de așa ziși tehnocrați conduși de un inginer agronom? Pfu!

Of, și cînd totul părea că s-a mai calmat, au fost atentatele de la 13 noiembrie de la Paris, orașul meu de suflet. Încă o pată sîngeroasă în istoria și așa oribilă a acestui oraș. Niște descreierați, din nou musulmani, cetățeni inadaptați francezi, ca-n ianuarie de altfel, și belgieni precum și așa-ziși refugiați sirieni și care s-au autodetonat (ce cuvînt!) și care-au tras cu arme automate în cetățeni simpli care luau masa într-o pizzerie sau care asistau la un concert rock. O sută treizeci de morți nevinovați. "C'est une horreur!" a exclamat monsieur Hollande, ca și cum n-ar fi găsit nici un alt cuvînt mai potrivit. Mă așteptam chiar să izbucnească în plîns, dar bine că n-a făcut-o.

Cît poate fi de mare o ură ideologică! Cine naiba a înființat Isisul? Toate indiciile duc la niște grupuri obscure de fabricanți de arme din SUA. Altfel nu cred că pe niște idioți (am văzut la televizor ce tîmpiți sînt) îi duce capul să înființeze un stat, să facă afaceri cu petrol la negru ș.a. E limpede, ce naiba! Franța trebuie să scape de ei, dar în primul rînd să facă curățenie, o deratizare, în interior, dar despre asta nu l-am prea auzit pe Hollande vorbind. Poate dreapta lui Sarkozy va avea șanse mai mari, deși, doar cu gargara lui nu i-aș acorda nici lui cine știe ce credit. N-a reușit să rezolve nici problema cartierelor așa-zise sensibile, nici ca ministru de interne nici ca președinte, ceea ce e de-a dreptul rușinos pentru o țară atît de avansată ca Franța. Dar mai știi, poate reușește să coaguleze intern o mișcare... De fapt în țările civilizate lucrurile astea nu se spun cu voce tare, în presă, la televizor. Le mai citești în comentariile dure în dedesubtul cîte vreunui articol. Pînă atunci Franța bombardează poziții în Siria, ajutată de SUA și Rusia, mai mult ca lovituri de imagine cred. De văzut cum se vor înțelege cu Rusia. Deși n-aș vrea ca Franța să facă aceeași greșeală ca Napoleon, să-i aducă pe ruși în Europa. E simplu de făcut o prezicere: Siria nu va mai exista, iar zona aceea, inclusiv Irak-ul, va fi împărțită între aceste țări plus Canada și Regatul Unit, care dă semne clare că vrea să intre în joc, atrase desigur de petrol. Noi războaie, noi victime.

Multe din victimele atentatelor erau străini. Inclusiv români. Extraordinar ce mulți străini sînt în Paris. Expați, emigranți. Orașul se află încă în stare de alertă. Dar nu toți se lasă intimidați. La știrile de la France 2, o femeie spunea că ea va continua să iasă în oraș cu prietenii la un vin, la un mojito, că ăsta e modul ei de viață, nimic n-o poate împiedica. Ăsta e mediul ei, ca un pește care nu poate trăi fără apă. Apoi Bruxelles-ul a fost și mai amenințat, a fost  cîteva zile în stare de urgență, metroul oprit, școlile închise. De fapt starea de fapt e ca într-un război împotriva unui inamic invizibil, ca-ntr-un film SF horror de serie B hollywoodian. Din păcate e real.