Angoase de început de an

Vacanța de sărbători a trecut ultra-rapid. Pe tot parcursul anului mă gîndeam ce multe-aș putea face în perioada asta. De exemplu să am lîngă mine un teanc de cărți preferate din care să citesc sau să recitesc, cîte-un pic din fiecare, tolănit în pat, la căldură, dar a venit Crăciunul și uite că n-am avut chef să citesc nici măcar albumele de benzi desenate pe care mi le-am luat anul ăsta. Poate și din cauza oboselii acumulate. Nopțile dormeam bine și visam mult. Au fost aproape două săptămîni de trîndăvie, obicei în care cred că mi-ar plăcea să mă specializez. Nu că n-am făcut chiar nimic. Am stat la ai mei, am fost cu Mama de două ori la Auchan și la magazinele din cartier. Draga de ea a fost operată de fiere acum vreo trei-patru săptămîni și a trebuit s-o ajut, să-i fiu prin preajmă. Am făcut curățenie de cîteva ori, am terminat de citit două cărți pe care le-am început mai demult (Jonathan Strange & Mr Norrell și ultimul volum, al cincilea, din Complete Short Stories a lui PKD) și alte două mai subțiri (The Lathe of Heaven și Stardust), am văzut cîteva filme (am fost la film la SW, care m-a cam deprimat, în rest am văzut cîteva comedii: Admission cu Tina Fey, sau Wanderlust sau unele mai vechi ca cel cu Alberto Sordi și Claudia Cardinale, la Cinemax, O fată în Australia sau cult-ul Nuit d'ivresse cu Thierry Lhermitte și Josiane Balasko). În rest, la televizor chiar n-a fost nimic, degeaba tot butonam, în afară poate de cîteva sitcom-uri tîrziu în noapte, Friends și Sex and the City și La birou cu Steve Carell. Hm, m-am gîndit să scriu mai pe larg despre astea.

Și de mîine din nou la muncă, în stup. Cum să fii voios cînd te gîndești la asta? Nici cînd eram copil nu-mi plăcea cînd trebuia să mă-ntorc la școală și nu-i înțelegeam pe cei sociabili, care abia așteptau să vină, să vorbească, etc. Așa cum nu-i înțeleg nici acum pe maniacii muncii de la servici, care se plîng că n-au ce face în zilele de concediu și preferă să vină la servici chiar și de sărbători. Unii dintre ei mai au restanță peste douăzeci de zile de concediu de anul trecut și cînd își iau cîteva zile libere, o fac pentru a lucra (tot pentru servici) de acasă. Poate-ar trebui să-i compătimesc pentru lipsa lor de imaginație, dar poate că sînt prea ocupat cu auto-compătimitul sau să-i invidiez pentru energia lor, dar cred că e mai mult dovadă de lipsă de imaginație din partea lor.

Adevărul e că mă tem de viitor. Urmează un nou an, care poate va fi la fel de gol ca și precedentele și în care mă tem că din nou nu voi realiza nimic și că oboseala și decrepitudinea mi se vor accentua. Îmi displace să uit în oglindă la riduri, cearcăne și la ce întrezăresc dincolo de ele, viața mea de ratat. Poate asta e doar una din manifestările crizei vîrstei mijlocii, deși starea astea durează de mai mulți ani, nici nu mai știu de cîți. Lipsa de încredere în mine, hipersensibilitatea la mediu și oameni. Nu știu cum să ies de aici. Sînt ca o corabie într-un golf înghețat (hei!, cum mi-o fi venit în cap imaginea asta, poate din cauza gerului de afară?) Oricum, nu mai vreau să enumăr aici cauzele ipotetice, care-s de fapt un fel de scuze – am făcut-o pe parcursul ultimilor ani și asta nu m-a ajutat cu nimic să scap. Poate va fi un fel de 2015 reloaded, care a fost un fel de 2014 reloaded ș.a.m.d. deși rezoluțiile rămîn aceleași și părțile importante în aceeași stare – neîndeplinite. Nu cred c-aș mai avea energia de a pleca undeva în străinătate, ca anul trecut, poate doar ca să mă relaxez, deși cred că de fapt nici nu știu cum să fac asta. Plus că m-am cam săturat să călătoresc de unul singur, poate fi stresant, știi? Energia mă lasă, nu am voință să scriu, așa că poate ar trebui să renunț la încercările astea absolut inutile. Nu duc nicăieri. E o chestie de maturizare cred. Cititul de cărți la scară industrială pe care-l practic de vreo duzină de ani încoace începe să mă cam obosească și el și îmi pierd uneori concentrarea tocmai cînd sînt într-o narațiune defel plictisitoare. Sau poate sînt prea agitat și nerăbdător, dar nu știu nici de ce.