Simulare

În timpul exercițiului de simulare a unui caz de incendiu, de la servici, cu tot MRC-ul adunat în curtea interioară, plus trei mașini de pompieri, au fost cîțiva voluntari care-au trebuit să stingă focul aprins de la niște cartoane, folosind diversele extinctoarele a căror funcționare ne-a fost arătată la instrucția periodică. Fără experiență și foarte tineri, băieții, veseli, mai mult au ațîțat focul, în ”încurajările”, aplauzele și rîsetele de fapt, colegilor noștri de pe margine, tineri și ei, și oarecum imaturi, sau cel puțin care caută să vadă în toate un doar un mijloc de distracție; mă rog, de ce nu? În schimb, echipa de pompieri, care păreau toți oameni simpli, cam de la țară, serioși, stătea pe partea opusă nouă, aliniați perfect în fața mașinilor, cam la un metru distanță unul de altul, cu mîinile (parcă) drept, sau la spate, toți cu privirea fixă spre cei doi care încercau să stingă focul. M-am uitat cu atenție la fețele lor, nu zîmbeau deloc și parcă erau un pic îngrijorați de ce se întîmplă. M-am gîndit atunci pe loc, uite, există niște îngeri păzitori, există totuși o ordine, Universul este totuși guvernat de niște legi, legi care lucrează dincolo de aparențele vieții de zi cu zi. Panoramă cinematografică: o rețea de linii luminoase, de raze laser, intersectate, perpendiculare, întinzîndu-se în spațiu, ca-ntr-o simulare a unei suprafețe dintr-un software de proiectare, mapată peste zona virană din spatele curții firmei, și peste lumea noastră.