Vibraţii

Îmi place să stau seara pe Pont des Arts, să privesc reflexia felinarelor în apă, să simt briza Senei alunecîndu-mi pe lîngă corp, strecurîndu-se printre haine, aducînd sunetele din depărtate, dinspre spectacolele stradale din Place St. Michel, veselia oamenilor din bistrouri, baruri, sau care ies de la un cinema. Îmi imaginez curenții intrînd apoi în străduțele înguste din Cartierul Latin, trecînd pe lîngă fațadele blocurilor frumos ordonate, pe lîngă boutique-urile sau librăriile deschise pînă tîrziu, pe la terase, prin piețe, îmbrățișînd oamenii. Clima, vîntul, sculptează atît caracterele cît și fețele, fizionomiile. Îmi plac în Paris nu atît locurile, geometria străzilor, cît oamenii, atmosfera deschisă, nu încrîncenată, ca la noi, degajarea - chiar pe o vreme rece și umedă terasele de pe trotuare sînt ocupate, fiindcă au radiatoare care emit caldura de undeva de sus, dedesubtul copertinelor care acoperă mesele, de-a lungul străzilor; cînd treci pe lîngă ele parcă simți căldura oamenilor, nu știam la început despre ce e vorba. Îmi place să ascult sunetele orașului, ciclul regulat al metroului, vocile politicoase din autobuze, de la mese, vaporașele care trec pe sub poduri, oamenii care pășesc cu calm. Trebuie să înregistrez asta odată, cu mp3 player-ul, să fac apoi un colaj, un mix cu zgomotele străzii și frînturi din emisiunile de la radio sau TV, muzică, voci, cum a făcut JMJ în ”Les Concerts en Chine”, pe care apoi le-a introdus în intervalul dintre piese. Sau ca-n filmul ”Crossing the Bridge”, unde un grup de muzicieni s-a dus în largul golfului, pe un iaht, luîndu-și cu ei instrumentele și instalațiile electro-acustice, să compună pe acel fundal sonor. Și-n Timișoara am de exemplu fondul sonor al nopții (cîte un tren care trece departe peste-un viaduct), forfota miezului zilei, cînd lumea, grabită, iese în pauză, sau agitația și muzica săltăreață din fast-food-uri, fondul traficului după-amiezelor tîrzii, sunetul roților de mașini care trec peste asfaltul peticit, zgomotul piețelor și supermarket-urilor, liniștea sîmbetelor și duminicilor calme cînd lumea merge la biserică sau se plimbă prin parc.