Impresii asupra "Les carnets de route"

Am urmărit aproape toate episoadele seriei tv a lui François Busnel, Carnets de Route și pot afirma că mi-a lăsat impresii extrem de vii și puternice. Prezentatorul, ca orice francez citit, și ca și mine de altfel, pare fascinat de cultura americană, lucru care, la o privire atentă, se observă și din revista pe care o conduce, "Lire:", pe care o frunzăresc și eu aproape-n fiecare lună. Documentarul, difuzat pe France 5 și apărut și pe dvd, constă dintr-o serie de interviuri cu scriitori americani consacrați și ne transmite în principal imaginea unei Americi văzute atît prin ochii acestor scriitori dar și prin proprii ochi ai prezentatorului. Fiecare episod începe printr-o descriere pitorească a locurilor și împrejurmilor unde trăiește fiecare dintre ei. Aceasta, împreună cu peisajele calme, cu imaginile panoramice, dau o senzație de calm, de destindere, de spațiu al posibilităților nemărginite, de absența oricăror baraje mentale. Apoi, pe măsură ce facem cunoștință cu scriitorul, îmi pare că fiecare dintre ei pare foarte bine ancorat de locul în care trăiește, toți își iubesc environment-ul și par că și-au găsit liniștea, în armonie cu locurile în care stau, asta deși toți scriitorii nu doar vorbesc despre o Americă violentă, brutală, dar și scriu, aproape în exclusivitate, despre lucruri grotești, scarboase, chiar infernale, care se întîmplă în țara lor. Ceea ce mi s-a părut oarecum în contradicție cu teritoriul în care trăiesc. Sau poate aici își găsesc balansul, de aici își extrag energia ca să continue. Cioran afirma undeva că toate marile opere ale lumii sînt violente. Atunci de asta au succes scriitorii Americii? Sînt atunci toți un fel de călători în infern? Și încă o remarcă: prezența constantă a apei, fie pe malul oceanului, fie pe malul unui lac, sau al unui rîu, ori imagini cu un bayou, fie o arteziană în fundal.