Presiuni și epoci glorioase

Întotdeauna a existat o presiune din partea firmei mamă. Și nu doar la nivel de management, unde de fapt niciodată n-am știut cu adevărat ce se-ntîmplă (mă refer la consiliul de administrație, sau la directorii de divizii), și nici managerii de aici nu aveau acces la ce se-ntîmplă la nivelul lor superior, extern, ci asupra salariaților. Cît anume era o defulare din partea "manageriașilor" românași și cît adevăr, iarăși nu știu. A lucra la o filială est europeană a unei multinaționale implică totuși o eternă provincializare a viziunii, nu ești chiar un sclav de lux, dar nici nu ai acces la multe. Am auzit amenințări cu anihilarea, cu vînzarea, dar de fiecare dată se reușea cumva menținerea la suprafață. În urma acestor roller-coaster-e emoționale nu mă mir că atîția oameni au părăsit și părăsesc în continuare compania. Treaba a început să se înrăutățească de prin '07. Criza națională post-integrare (cînd Ro trebuia să înceapă să returneze din banii împrumutați de la EU), a fost precedată de o criză internă la nivel de companie, cînd situația s-a adus în fine și la cunoștința angajaților și s-a soldat cu demisia ceo-ului din Ro, și urmată de așa numita criză financiară globală, care uite că nu se mai termină. Deci de șase ani încoace tot presiuni. Ce atitudine să adopți ca să n-o iei razna? Firma-mamă a cunoscut o perioadă de maximă glorie, cînd ajunsese chiar numărul unu mondial, undeva prin anii optzeci - începutul anilor nouăzeci. Încă de acum vreo zece ani am avut ocazia să văd vestigii ale acelor vremuri, site-uri mari formate din zeci de clădiri, pe atunci pe jumătate părăsite, (acum însă pe de-a întregul și culmea nici o altă firmă în locul ei), sau clădiri mari prin diverse suburbii aproape de Paris, prăfuite, ruginite, cu jeg și praf la geamuri, cu mașini mici parcate în față, pe măsura salariilor angajaților. Cum oare or fi arătînd în vremurile de glorie? Dar ce știu eu despre cum arată în general vremurile de glorie? Nu știu dacă sînt mulți care-și mai amintesc de mini boom-ul economic din Ro anilor '04-'06, cu șomajul redus, cu creșterea economică printre cele mai mari din EU... Ok, poate nu toți au simțit asta, sau cel puțin nu în mod pregnant. Eu, din fericire, da. Am luat-o ca un pansament venit după criza dot-com-urilor, care afirm că m-a pregătit, m-a călit pentru ce a urmat. Dar ca să revin de unde-am plecat. În ultimul timp presiunea s-a amplificat, tot aud de preavize, de concedieri, de angajări doar contractori, de mail-uri alarmise de tip losing market share, de cash burning, sindicat, greve, etc. Pe scurt: o nesiguranță din ce-n ce mai mare, mai generală, încît mă-ntreb în ce sens ne-a afectat asta creierul și cum o fi să lucrezi la o firmă normală.