La bodega din cartier

Uneori, cînd vin seara acasă trec pe lîngă o bodegă de cartier unde se strîng vreo două duzini de pensionari, în ultimii ani aceștia înmulțindu-se prin zonă. Au cîte-un pahar în față, de regulă o halbă de bere, și stau la o masă din aia jegoasă discutînd sau se uitîndu-se la televizorul cu diagonală mare situat undeva sus, sau veselindu-se la o emisune de-a lui Măruță care are cîte-un invitat șod, ori jucînd remi. Sînt îmbrăcați destul de prost, nu chiar jerpelit, dar na, ca niște pensionari săraci est europeni ce sînt. Mă uit la ei, îi văd necăjiți, pierduți, și mă-ntreb oare ce fel de viață au dus? Au copii, și dacă da, aceștia poate i-au părăsit, plecînd dincolo? Mai speră că-i vor revedea? De fapt mai speră la ceva? Poate asta e plăcerea lor cea mai mare, să fie acolo împreună cu oameni ca ei, să depene amintiri. Poate că mai au o soție, care ce face ea acum, îl așteaptă acasă la o mîncare sărăcăcioasă, uitîndu-se la o telenovelă?  Sau poate s-a prăpădit. Doamne, mă gîndesc cînd am fost de Ziua Morților la cimitir, ce milă-mi era de bătrînul acela cumsecade, căruia i-a murit soția de curînd și care mergea s-o viziteze-n fiecare zi la mormîntul îngrijit, și se chinuia săracu' să aprindă lumînările dar fiind vreme vîntosă, cum sufla cîte-o rafală i le stingea pe toate. Viața e scurtă, dar pentru unii e și mai scurtă. Au probleme mari de sănătate? În mod cert au probleme, numai în cartier există vreo zece farmacii unde văd des oameni ieșind și intrînd. Au lucrat la o firmă mamut, cum erau întreprinderile monstruoase de dinainte de 89? Au nostalgii față de perioada aceea, în ciuda lipsurilor de atunci? Lipsuri cu siguranță atenuate de faptul că se aflau totuși în floarea vîrstei și-n plus contrabalansate de nesiguranța de acum. Cum rezistă în stresul acesta indus de media, cu politica și prostul gust peste tot? Sînt totuși niște supraviețuitori, ori a supraviețui nu-i un lucru chiar atît de ușor.