Întreruperi, timp și blocaje

Am mereu impresia că pentru a putea realiza ceva ca lumea, trebuie mai întîi să-mi rezerv o perioadă de timp suficient de mare, să simt încă de la început că am suficient de mult timp înaintea mea, un ocean de timp, preferabil nelimitat, să conștientizez că nu am un interval limită, fix, de lucru, o barieră, oricît de îndepărtată, și, mai ales, că nu voi fi întrerupt. Numai simpla eventualitate că aș putea fi întrerupt în viitorul apropiat îmi taie macaroana. Ori aici nu știu cum să procedez, eu, ca majoritatea oamenilor cu un servici regulat, mă gîndesc, avînd disponibile doar cîteva ore, seara, fiind plecat cel puțin vreo zece ore de acasă. Chiar nu înțeleg cum fac unii scriitori care spun că pot scrie oriunde. Uite, Margaret Atwood de exemplu – cel puțin asta reiese din interviurile ei, sau din cartea ei despre scris și chiar din romanele ei, că putea lucra la roman chiar și în locuri aglomerate.  Îmi pare o femeie cu o capacitate de focusare absolut excepțională. Ce mi-aș dori să am și eu o asemenea putere de polarizare a atenției! Într-una din cărțile ei, Cat's Eye, o jurnalistă tînără o întreabă pe o artistă cum e să faci parte din generația născută înainte de război. Și ea răspunde, printre altele, că se poate concentra un timp mai îndelungat. Într-un interviu pe BigThink spune că pentru a te pune să scrii literatură îți trebuie întîi inspirație. Dar alți scriitori spun că inspirația este pentru amatori, că vine scriind și trebuie s-o provoci (asta a cam ajuns un clișeu). Nu-i înțeleg nici cei care spun că n-au avut niciodată un blocaj, că ei nu cred în blocaje, ca Woody Allen. Pe de altă parte, mă gîndesc la casele de creație de dinainte de '89 de la noi. Din cîte-am dedus, era un hotel special unde scriitorii, artiștii (și exclusiv ei) veneau pentru a-și găsi liniștea interioară și a scrie. Nu știu însă dacă-și plăteau cazarea din buzunarul lor, adică, hm, nu prea cred. Mda, ce viață, nu? Păcat însă că-n perioada aceea în tot blocul estic nu s-a prea creat nimic valoros, așa că nu putem determina cu certitudine dac-ar fi fost pînă la urmă un succes sau nu. Și atunci, cum să procedez? Da, OK, am citit despre atîția oameni cu vieți cu mult mai pline și mai ocupate ca a mea, care spun, de exemplu, că ei scriu dimineața cîte două ore, înainte de a pleca la servici, dar eu unul cred că aș pica de somn dup-aia. Nu-s deloc o persoană matinală, abia mă scol să plec la lucru. Ah, trebuie să sparg cumva bariera asta!