Vélizy 01

Cumva automat, ca-n fiecare an în perioada asta, îmi vine-n gînd acel prim decembrie petrecut în Franța, acum cîțiva ani (destul de mulți de fapt). Țin mine și acum de parcă era ieri cum mă uitam fascinat la geamurile mari și iluminate ale clădirilor fără perdele sau storuri, la clădirile funcționale ale firmelor, hotelurilor și depozitelor de marfă de pe drumul de la aeroport pînă-n Défense, unde, la fel, vedeam pt. prima dată-n viață live miile de luminițe ale sky-scraper-erelor. Noaptea Grand Arche-ul era colorat într-o lumină roșie, ca-ntr-un concert al lui Jarre. Nu mă mai săturam de Défense, mă simțeam foarte în largul meu pe Esplanadă. Și atunci, ca și acum, eram în plină criză economică, și de aproape nimic nu părea nou, ba chiar era ușor folosit, dar funcțional și bine întreținut. Nici un lucru nu era extraordinar, mi se părea extraordinar doar faptul că astfel de lucruri puteau să existe într-un mod atît de evident. Mergeam cu mașina la servici, plecam și ne-ntorceam pe-ntuneric, fiindcă-n Paris ziua e scurtă iarna, făceam 1h la dus și 1h la întors, printre oameni calmi la volan, pe autostrăzi și șosele bine semnalizate și îngrijite, pe lîngă fațade curate de clădiri cu ferestrele pînă jos, cu mașini în față parcate-n șir, bară-la-bară, sedii de companii, unele cu nume de mărci celebre, cu birouri cu geamuri mari, unde se vedeau oamenii lucrînd, și dimineața și noaptea, sau pe lîngă Sena, peste poduri, pe lîngă mici terenuri de sport cu nocturnă. Peste tot vedeam oameni, de toate vîrstele, care făceau jogging. Firma nu arăta cine-știe-ce grozav, era puțin cam murdară și pe dinafară și în interior, dar se încadra bine în peisaj, printre altele asemeni ei, însă era bine echipată, cu săli de ședință, locuri de refreshments, camere speciale pentru imprimantă, birouri, cubicule. Mirosul specific din interior însă nu-mi plăcea, amintea de-un garaj; nu înțeleg de ce nu foloseau detergenți parfumați, ca-n magazine. Ni s-au dat la-nceput să studiem niște documente, destul de criptice, cu multe acronime și scheme seci; păreau oarecum vechi dar cele tipărite la imprimantă aveau un aer de lucru nou; soft-ul părea greu de mapat pe conceptele de telecom, foarte modular, granular, cu multe interconexiuni. Oamenii cu care lucram păreau preocupați, serioși dar relaxați, cu o medie de vîrstă mult mai ridicată ca la noi și erau îmbrăcați toți cu o cămașă monocromă, nu în bluze, ca noi. Fiind primii români veniți să lucreze la proiect, trebuia să ținem prezentări, să participăm la short-meetinguri, să dăm feedback-uri. Din cînd în cînd se țineau party-uri de despărțire a unor colegi francezi, precedate de discursuri de vremuri grele; nu știam dacă atmosfera era rezervată din cauza evenimentului sau din cauza firii celtice a francezilor. Atunci am băut prima dată punch, credeam că-i suc și-am luat cu polonicul, iar după ce-am gustat mi s-a părut că-i făcut din conservă de ananas expirată, de-abia după aia mi-a zis Sașa că are alcool. PHC zîmbea amuzat, credea poate că sîntem sălbatici. Îmi amintesc pauzele de masă de la cantină, cu bucătari volubili, vorbăreți și prietenoși (deși am întîlnit și unul cu ego-ul inflamat) cu mîncare sănatoasă (care, deși nu părea, te ținea pînă seara) cu angajații foarte implicați în discuții pe la mese. Seara mergeam pe la hipermarket, abia mai găseam pîine, nu știam prețurile, ni se părea totul prea scump pentru diurna noastră, fiindcă mai voiam să ne-ntoarcem și cu ceva bani acasă. Atunci abia așteptam să revenim în Tm, de Sărbători, și abia anul următor, cînd am fost în seria a doua, a-nceput să ne placă. Și era greu, printre atîtea tentații și mărci străine, să te decizi ce să cumperi. Cum să te hotărăști cînd erai înconjurat de exemplu de sute de mărci de brînzeturi și alte lactate? Și apoi mai erau atîtea magazine în Mall, cu atîtea lucruri faine, de calitate, la care mă uitam ca la muzeu! Îmi plăcea și arhitectura Vélizy-ului, erau în general numai firme de tehnologie, cu parcări pentru angajați, unele aveau petice de verdeță și alei între batiment-uri, cu trotuare pe care chiar dacă mergeai pe ploaie nu te murdăreai, cred că absorbeau apa. Și mai ales oamenii, care-și vedeau toți de treabă, calmul cu care așteptau să reintre cu mașina-n trafic.