Agitație

Seara, cînd ajung acasă, după o zi grea, sau nu chiar neapărat grea, dar, ca toate zilele, uzată și fără perspectivă, mintea, în loc să se liniștească, îmi aleargă în toate direcțiile. Nu mă pot decupla de la realitatea zilei. Butonul de pauză nu funcționează, nici cel de ventilație. Mintea mi-e ca un motor supraîncălzit pe care nu-l pot răcori. Sînt ca un avion care nu găsește o pistă de aterizare liberă și e nevoit să mai rămînă în zbor pentru o vreme. Nu reușesc deloc să ajung într-un loc al meu liniștit, să las grijile și bruiajele zilei deoparte. La ce mă gîndesc? La oameni în primul rînd sau revăd ori îmi imaginez situații în care-am fost sau aș putea fi implicat sau îmi fac planuri de viitor. Trăiesc fie în trecut fie în viitor, dar nu în prezent. Rătăcesc printre rămășițele zilei, gîndindu-mă la ceea ce am lăsat nerezolvat, la ce puteam face mai bine, la prostiile pe care le-am făcut (asta mă face întotdeauna să mă răsucesc în pat, noaptea), la consecințele acțiunilor mele, la cum să acționez în viitor, la barierele mentale pe care nu știu cum să le depășesc, la a alege sau nu un alt drum, la trecut, la ce s-a ales de visele din adolescență, la oamenii pe care i-am cunoscut și care-s acum împrăștiați pe tot globul, la colegii cu care mi-am petrecut ziua, în ședințe, pauze, la ce-am văzut în oraș sau pe drum, sau chiar la cărțile pe care le-am citit, la filmele pe care le-am văzut, care îmi inundă sufletul. La fel și cînd încerc să scriu ceva. Abia mă așez și deodată atîtea opțiuni îmi trec în viteză prin minte, jucîndu-mi parcă feste, văd atîtea căi deschizîndu-se simultan ca un mănunchi în fața mea, fiecare la rîndul ei ramificîndu-se, și nu mai știu pe care din ele s-o urmez. Parc-aș fi  pe un cal sălbatic care se zmucește, se cabrează. Sau ca și cum mi se desenează mental într-o memorie cu acces aleator. Ca niște puncte luminoase care mereu îmi fug prin fața ochilor și nu le pot focaliza. Încerc să le unesc apoi din memorie, dar conturul rezultat nu-mi spune nimic. Poate că mi-e teamă să mă las purtat în necunoscut și ar trebui să las să mi se dezvăluie pe parcurs despre ce e vorba. În fine. Și astfel, cu mintea excitată, nu reușesc nici să mă odihnesc ca lumea, nici să scriu ca lumea.