sâmbătă, 5 mai 2012
Sunetele orașului, din apartament
Dimineața începe cu
mașinile de gunoi, claxoane, un aparat de sudură, strigăte de șoferi, camionete din care se
descarcă lăzi, baxuri grele, vrăbii care ciripesc, lătrături,
mieunaturi, rîsete, frînturi de discuții, obiecte scăpate pe
jos, certuri, motociclete, scutere, voci de copii care se joacă. După amiaza: portiere trîntite, sonerii
de interfon, vecina de deasupra scutură ceva pe balcon, dă cu
aspiratorul, mașina de spălat care merge, alarme de mașină, fîlfîit
de stoluri de porumbei, zgomotul unei pungi, cîte un avion undeva foarte sus, ca un tunet îndepărtat, guguștiuci,
unele mașini își ambalează motorul, altele se opresc, cîte-o
briză face să foșnească frunzele copacilor, un alergat de copil,
un geam se trîntește, sirenele unei mașini de poliție sau de salvare
sau de pompieri, o mașină pune frînă. Seara păsărelele își revarsă ultimele triluri, mașinile care trec mai lent, ușile cu grilaj de fier de la intrare se închid sau de deschid cu zgomot puternic, hohote de rîs, muzica și bașii din
apartamentul de lîngă, ascensorul urcă sau coboară, cineva bate un cui, un strănut, o tuse, bebeluși care țipă, dintr-o mașină se
revarsă o melodie la modă, zgomot de trafic îndepărtat. Noaptea
cîte-un tren lung, marfar, trece urlînd peste un viaduct,
pași pe asfalt, cîte-o mașină cu motor silențios, plînsetele
copilului vecinilor de deasupra, focuri de artificii de la un concert care se încheie, în depărtare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu