Rută internă spre București

Nouăzeci la sută dintre pasagerii cursei Tarom de luni de la opt dimineață de pe ruta Timișoara-București erau bărbați, inclusiv doi dintre stewarzi, ceea ce nu numai că m-a neliniștit dar mi-a și creat o senzație de greață. Cu toții arătau a fi cam între două vîrste, erau îmbrăcați în costume destul de șifonate și răspîndeau un miros de deodorant care nu acoperea în întregime fumul de țigară impregnat în haine. Degajau o siguranță de sine amestecată cu o doză sănătoasă de răutate însă am detectat și un pic de patetism (o fi fost mahmureală?) pe figurile lor sinistre, ca niște cîini răi dar care caută din cînd în cînd o oarecare consolare sau ca niște bețivi ascultînd o lăută de jale într-o cîrciumă la ivirea zorilor. În autobuzul care ne conducea de la terminal la avion, auzeam împrejur discuții de genul: "Las c-o furat destul!" Iar altul îl completa prompt: "Să mai lase și pe altul!". Urmate de rîsete scîrboase, bășcălioase, în cor, tipice de fapt, cum se aud la noi la firmă în spațiul de fumat. Mă simțeam ca și cum eram în același avion cu tot clanul Soprano, plus alte vreo cîteva clanuri, și trebuie să mai adaug că avionul, un Boeing cu 300 de locuri, era plin ochi. Singura stewardeză era o tipă mică, rotundă, cu ochi suspicioși și care se vedea că face efoturi serioase de a fi politicoasă și serviabilă, dar se vedea clar că nu-i prea stă în firea ei să fie așa. Am comandat doar apă, fiindcă oricum țin regim. Mi-am pus la modul serios întrebarea: poate că eu sînt singurul om cinstit din tot avionul. În fond, trebuie să fie și cineva care muncește cinstit în țara asta, nu? De asta mă duc în Franța, unde nu știu ce-o să fac, dac-o să reușesc acolo, oh, mi-a zis, mai bine să nu mă gîndesc la asta acum, mai bine să amîn, am timp destul după ce-ajung. Niciodată nu mai fusesem pe ruta asta cînd mă duceam la Paris, dar, de cînd Austrian-ul s-a retras din Timișoara, în mod ciudat, cel mai ieftin zbor de la Timișoara spre Paris pe care l-am găsit a fost acesta, cu Taromul, prin București. Cînd m-am așezat pe locul meu, am văzut un păianjen mare în față, aproape de fereastră, și cîteva minute nu am știut ce să fac. Pînă la urmă mi-am luat inima-n dinți, am văzut că nu se uită nimeni, am scos șervețelul care acoperea spătarul scaunului din față, l-am prins în el, apoi l-am aruncat pe jos și l-am flecit bine de tot. Asta e, recunosc că n-a fost prea corect, dar riscam să-mi intre-n față la decolare. În fine. După ce-am decolat, destul de repede, am intrat imediat în norii albi, am deschis cartea pe care-o aveam în buzunar și am început să citesc, deși nu dormisem decît cîteva ore în noaptea trecută și eram destul obosit, dar după cîteva minute doar, am observat că norii s-au rărit și se vedea destul de bine în jos, (aveam locul la geam), așa că am lăsat-o și m-am uitat prin hublou. Am zburat destul de jos, dar nu aveam ruta afișată pe ecranele de deasupra, așa că habar n-aveam pe unde sînt. Am zburat pe deasupra unor munți golași, negri și pustii, incredibil de negri și de pustii, dar după ce-am trecut de ei, au început să apară și satele, la început înșirate de-a lungul cîte unui drum, apoi sate mai măricele, răspîndite pe un caroiaj de străzi. Oltenia? Mașinuțelor, de cînd nu v-am văzut de sus! Pe cînd era clar că ne apropiam de București, am remarcat lacurile, erau multe lacuri și cîteva petice de păduri, dese, cu forme geometrice neregulate, înconjurate de ogoare. Ce-aș mai putea să mă ascund într-una din ele, mi-am zis, nu știu de ce, poate mă gîndeam inconștient la Huckleberry Finn. După ce-am aterizat și m-am ridicat, am recunoscut, mai pe rîndurile din față (căci eu stăteam pe antepenultimul rînd), după panourile uriașe care-au împînzit orașul anul trecut, cîteva fețe de parlamentari. 6K euro pe lună pentru fiecare șacal jegos căruia i se mai și decontează tichetul pe deasupra, îți dai seama? Cred că unii au avut niște schimburi de opinii, poate divergențe, cu alți pasageri, fiindcă la intrarea în autobuz se uitau înapoi înspre avion și pufneau în rîs unii la alții. Eh, cam astfel de oameni călătoresc cu avionul pe rutele interne ale săracei noastre patrii. La întoarcere am întîlnit alte tipologii, dar despre întoarcere altă dată.