Scurtă recapitulare a delegației

Deși în total am stat doar patru zile, care acolo chiar mi s-au părut a fi chiar patru zile, nu mai mult, acum, cînd mă uit în spate, îmi dau seama c-am strîns o mulțime de amintiri, cu mult mai multe decît cu cîte credeam c-am să mă întorc. Ca și cum acolo totul a fost trăit într-un mod comprimat și abia acum îmi desfac bagajul mental, desfășurîndu-mi pe îndelete harta memoriei în față și realizez cît de întinsă e. A fost ca un vis. Mai ales c-a și picat cu totul neașteptat. Pentru că în fond cine din firma la care lucrez merge în delegație în Franța? Doar șefii și unii colegi mai simpatici. Ori eu nu mă-ncadrez în nici o categorie din asta. Cînd un coleg de la ei a venit la noi, acum un an și ceva-doi, și ai noștri l-au plimbat prin toate restaurantele și birturile din Unirii, încercînd să-i intre sub piele, eu nici nu m-am dus cu ei (așa-s eu, mai sălbatic). Și iată, tocmai pe mine m-au chemat, pentru că de fapt motivul e că am fost chemat din Franța, ca să rezolv o problemă, chiar una gravă, ceea ce a adăugat o dimensiune oarecum stresantă călătoriei mele. M-am dus cu o strîngere de inimă și emoție, cum mergeam de fiecare dată mai demult de fapt, fiindcă nu știam dacă va merge treaba, și nici ași în mînecă nu aveam, așa că-n caz de reacție negativă, trebuia să improvizez repede acolo, să scot rapid un iepure din joben, sau în cel mai rău caz să mă gîndesc la o soluție pe termen lung pentru cînd mă-ntorc. Din fericire a ieșit bine, în fond, dar per ansamblu proiectul, fiind multinațional, mai depinde și de alții, s-au mai descoperit și-n altă parte probleme, și au mai rămas și la noi cîteva lucruri de pus la punct și șlefuit. Și cît m-am pregătit să merg! Nu doar în plan profesional, unde am repetat și făcut review de zeci de ori, dar și personal. De exemplu am recitit 'Notre Dame de Paris', am repetat gramatica franceză, am vorbit în oglindă în baie (deși din păcate acolo tot m-am cam bîlbîit). Mi-am făcut liste cu mersul autobuzelor, bancomate, telefoane și adrese utile, am memorat hărți, ca să nu pierd niciun pic de timp acolo căutînd. Și țin minte totul, fiecare moment, ca și cum a fost înregistrat, poate și de asta m-am simțit atît de epuizat cînd m-am întors acasă. Despre multe am scris și-n postările anterioare, despre altele (încă) nu: zborurile, aeroporturile, cele două taxiuri, la dus și la-ntors, drumurile, călătoriile de fapt, dimineața spre servici și înapoi seara, în șuvoiul de lume, mijloacele de transport în comun pe care le-am schimbat, cu autobuzul, apoi tramvaiul ultra-aglomerat, apoi alt autobuz, cum în prima zi am luat autobuzul greșit, buchoanele de la întoarcere, încercînd să (re)trăiesc viața din punctul de vedere a unui navetist, oamenii pe care i-am văzut, tipologiile, toate fetele sînt atît de sigure pe ele însele, orășelele de la periferie, cu flori pe marginea drumului, serviciul, colegii francezi mai în vîrstă, clădirea jerpelită în care-am lucrat, cele două cantine, magazinele Decathlon, restaurantele în care-am fost, fast-food-urile cu vînzători prea rapizi și grăbiți, aceleași plimbări în fiecare seară prin Cartierul Latin, pe Bulevardul Saint-Germain, Boul' Saint-Mich', St. André-des-Arts, librăriile în care-am intrat, deși-mi propusesem să nu mai intru decît în una-două, ca să am timp să văd cît mai multe, și pînă la urmă am intrat în vreo șase, plimbarea de pe Rivoli și Champs Elysées noaptea, metroul noaptea, același La Défense pustiu, camera de hotel cu dușul fără vană, dulapul pe roți, conexiunea wi-fi cu intermitențe, sunetul televizorului, filmul de pe W9 ("Six Days Seven Nights" cu replicile celebre: "They come here looking for the magic, hoping to find romance, when they can't find it anywhere else." "Maybe they will." "It's an island, babe. If you didn't bring it here, you won't find it here.") vremea rece și umedă, francezii fustrați de asta, vîntul cald care te încălzea, doar impresia de primăvară dată de copacii înfloriți.