Colecții

Totul în jurul nostru este dispersat. Iar ceea ce simțim este nevoia de a strînge, de a ordona, de a colecționa, căutînd astfel să oprim entropia, și, într-un fel, dacă se poate, chiar timpul. Adunăm frînturi de idei, gînduri, pe care încercăm să le punem cap la cap într-un carnet, pe un blog, sau ne facem liste cu cărți, cu filme pe care le-am văzut, ne strîngem prietenii în liste, grupuri, pe Facebook, pe Twitter, ori colecționăm antichități, cd-uri, dvd-uri, benzi desenate, de toate, îngrămădim totul într-o casă sau într-un apartament sau între două coperți sau pe un site. Căutăm de fapt o ordine în haos, un sens al existenței, al vieții, ceva de care să ne agățăm sau să ne ținem ca să nu ne pierdem. Cîteodată, cînd sîntem prea extenuați, uităm să le mai folosim, ne uităm la ele ca-ntr-o vitrină, baleindu-le doar cu privirea, încercînd să ne aducem aminte sau să ne imaginăm cum sînt de fapt. Și ne gîndim: cînd voi avea mai mult timp, mă voi ocupa mai îndeaproape. Dar timpul acesta poate să nu mai vină niciodată. Iar cînd ne întoarcem dintr-o călătorie de exemplu sau sîntem în concediu, sau cînd facem o pauză mai lungă de la cotidian, ne odihnim privirea pe listele noastre de prieteni și colegi vechi (cu cît mai vechi, cu atît par acum mai buni, ca vinul), pe colecțiile noastre, ori ne place chiar să reluăm legătura cu cineva pe care l-am cunoscut mai demult, privindu-i ca pe niște vectori de interes potențial. Reascultăm un album pe care-l știm sau pe care credeam că-l știm bine și care în schimb ne stîrnește doar amintiri, sau îi descoperim sensuri noi, ne decidem să redeschidem – cărți, prietenii, doar pentru a ne da seama că s-au schimbat, sau îi vedem noi sub alți ochi, sau noi ne-am schimbat, sau toate la un loc, amestecîndu-se, învălmășindu-se toate împrejurul nostru, în vîrtejul vieții. Iar tot ceea ce ne dorim să facem este să ne reluăm legătura cu sinele, cu acel ceva adînc din noi cu care am pierdut contactul. Vai, ce siropos pot să scriu!