Non-clasic

În privința literaturii, toți îți recomandă să citești romanele secolului nouăsprezece, atît din cauză că au rezistat în timp cît și din cauză că, în general, lumea e circumspectă în privința valorii perene a tot ceea ce este nou apărut. Și totuși, de la clasicism la modernism, există atîția scriitori și cărți care au avut un mare succes inițial și peste care acum s-a așternut praful. N-aș da nume. Deși, gîndindu-mă mai bine, eu, nefiind o persoană publică, pot să mă fac de rîs fără nici o teamă afirmînd de exemplu că mă lasă rece atît Tolstoi cît și Zola. Hai, poate ca o mărturie a vieții sociale a acelor vremuri dispărute, a vieții de zi cu zi, dar în nici un caz ca fresce sociale. Chiar să-i credem? În fond, ce alte surse de informații avem la îndemînă din acele vremuri? Părerea mea e că dacă n-ai apucat să-i citești în adolescență, trebuie să te înarmezi cu o supradoză de răbdare ca să-i mai citești acum, ori să iei niște pastile, ceva. A, nu, nu sînt împotriva romanelor clasice. Cum să nu-mi placă Don Quijote de exemplu, una din cărțile mele preferate (deși aici să recunoaștem că fragmentarea textului are ceva postmodern, nu?). Dar cred că majoritatea sînt supraestimate. Și atunci se făceau compromisuri, ca și acum, de exemplu se publica în foileton (un fel de telenovele de astăzi), ceea ce încuraja grafomania (doar erau plătiți la cuvînt) și efectele forțat-artistice (Dickens), plus (auto-)cenzura de atunci (victorienii). Poate ar fi trebuit editate într-un mod major, adică luat un pix, o pană sau ce era atunci și tăiat paragrafe sau pagini întregi din ele. E drept, s-au păstrat personaje, ploturi, dar modalitatea lor de expresie le acoperă semnificația. Ideea trimiterii continue la secolul nouăsprezece îmi pare cumva împotriva firii. Mare noroc cu Mark Twain, care a însemnat o scuturare a tuturor ideilor învechite, mucegăite, aducînd prospețime a literaturii. Ideea asta a ruperii de trecut, a tăierii tuturor legăturilor cu trecutul, îmi pare fascinantă și fezabilă totodată. Consider că uneori tradiția te poate trage în jos. Și totuși, cînd mă aflu într-un oraș european, înconjurat de secole de istorie și de arhitectură veche, simt nevoia asta de a citi un astfel de roman. Și este și considerat de bun gust să stai pe o bancă în Paris de exemplu și să citești un roman clasic, așa cum este de prost gust să citești un best-seller într-un spațiu public.