Somnolență de vineri

Există zile cînd totul mi se desfășoară în fața ochilor ca într-un acvariu. Totul e mai lent și pe alocuri deformat. Și totuși, în același timp mă simt lucid. Funcționez cu o viteză scăzută care mă face să observ detaliile în alt mod decît într-o zi obișnuită. Azi-noapte m-am pus în pat cu puțin după miezul nopții, ca de obicei, dar am adormit cu greu, chiar m-am uitat la ceas pe la două, apoi am ieșit pe balcon, m-am uitat afară, era o noapte liniștită, senină, un pic cam rece, doar e aprilie. M-am tot învîrtit în pat cînd pe-o parte, cînd pe alta, cu vechile gînduri pe care le-am mai scris aici, dar și cu altele: cum a trecut timpul, la cît de ratat sînt, la cum să scriu, cum să-mi fac și eu o viață a mea, la ideal, foste prietene, etc. Dușul de dimineață nu m-a trezit, iar de la cafea încă mă abțin. Dar îmi amintesc tot ce mi s-a întîmplat ca și tot ce am lucrat azi. Am înregistrat spontan: mini-ședința de dimineață la care aveam speech-ul deja pregătit, apoi murmurele din birou pe care din fericire am reușit să le ignor, proiectul în care nu-mi ieșea ceva pîn-am început să elimin pe rînd toate cauzele, site-urile web pe care le-am răsfoit, ca să mă pregătesc pentru plecarea în Franța, mîncarea de la cantină, cam seacă și condimentată, cafeneaua dintre cuburi, unde n-am fost niciodată fiindcă o consider prea gălăgioasă, cearta din trafic între o yupperiță care perora vulgarități și nu-știu-cine aflat într-o altă mașină, apoi plimbarea pe partea însorită a străzii Paris, fetele țigănci care vindeau lăcrimioare, în centru cu terasele care parcă lasă din ce-n ce mai puțin spațiu pentru pietoni în fiecare an care trece, polițiștii masivi care vorbeau rîzînd la mobil, doppelgänger-ul cu femeia care stătea pe un fotoliu maro închis de piele, catedrala cu treptele în refacere, peste Bega (era să zic Sena) pînă la Piața Maria, unde-am traversat și m-am întors, reclame cu prețuri de criză, pe lîngă pomii în floare, înapoi spre Centru, pe lîngă buchiniștii de lîngă Modex, ce căutam eu mai demult astfel de cărți, am întîlnit un fost coleg cu care mă văd des în pauză, am trecut pe lîngă o agenție de turism și mi-a atras atenția reclama la Corfu, am stat vreo juma de minut uitîndu-mă la vitrină, ce atractiv, mi-am zis, copaci, nu ariditate, numai că anul ăsta n-am știu dacă am cu cine și nici eu nu-s sută la sută refăcut, m-am abținut cu greu să nu intru-n nici o librărie, deși am trecut pe lîngă două, tînăra decoltată care mătura treptele de la intrarea într-n magazin, aplecată, și căreia i-am văzut puțin sînii, m-am uitat la celular, mai aveam lejer vreo juma' de oră, așa că am intrat pe strada Mercy, partea de est plină de terase și restaurante în aer liber, am luat-o la stînga pe strada Savoya, cea mereu în construcție de enșpe ani, pînă la intersecția cu strada Ungureanu, devenită pietonală de puțină vreme, sînt convins că ți-ar fi plăcut, Tatane, căsuțele montate cu tîrgul de Paște, nu, nu cred că am voie plăcintele alea, să-mi fac întîi analizele, am văzut iepurași, și au mai fost atîtea, apoi drumul înapoi, am început să transpir, oricum n-am cum să cuprind totul, iar la servici, mi-am mîncat prăjitura dietetică, ce bine-i să lucrezi fără termene urgente, bine că mai există și astfel de perioade de respiro, orice proiect are un ritm, un șef bun trebuie să știe asta, la întoarcere am văzut că tîrgul de flori s-a terminat, oricum a fost doar un preview al celui care cică va veni în mai, am mers aici în cartier să-mi fac cumpărături deși mi-era somn, iar seara ascult jazz și bossa nova la radio, care-mi amintesc de visele mele din facultate, cînd nu bănuiam că viața este așa cum este și că nu-mi voi îndeplini nici unul din vise, dar pe de altă parte nu mă gîndeam că voi avea acces la toate posturile de radio din lume, de ce tot caut un dar, de ce tot învîrt totul pe toate părțile, risipindu-mă? Tre' să m-adun, să m-adun...