Non viteză

"N-am fost niciodată un fan al vitezei". Afirmație suprinzătoare ținînd cont că vine de la Alain Prost, cvadruplu campion mondial de Formula 1. Și mai important este că declarația, făcută chiar la începutul unui documentar despre viața lui, difuzat de Viasat History și preluat de pe France5, vine de la un pilot care nu numai că a terminat cariera întreg, dar nici n-a avut accidente serioase în viața lui. Și atunci, cum proceda? Simplu: creierul. În cele două zile de dinaintea cursei se antrena parcurgînd circuitul pînă-l învăța pe de rost, pînă știa cu exactitate cu cît să mergă pe fiecare centimetru de segment de traseu, cu cît să ia fiecare curbă, cum să abordeze fiecare șicană, unde e locul și cînd e momenul potrivit să începă să frîneze sau să accelereze. Iar apoi cursa era doar un algoritm aplicat cu precizie. Un adevărat spirit cartezian. Este și acesta un talent, mă refer în sensul flaubertian, acela că talentul înseamnă doar perfecționism și periere a fiecărei fraze. Bine, se poate spune și că dacă ar fi accelerat mai mult ar fi ajuns poate de mai multe ori campion (țin minte că-n '84 a ieșit la juma' de punct în urma lui Niki Lauda, dar la cum arată fața arsă a lui Lauda, titlul de campion poate fi pus lejer la "neimportante"). A avut parte de mașini bune, dar care echipă nu-și dorește un pilot care nu rupe o mașină la care lucrează atîția oameni, și mai ales care-și păstrează rațiunea, capul rece, pe tot parcursul cursei? Să fie oare acesta secretul tuturor succeselor? În fond care pilot are timp să admire traseul? Dar întrebarea mai importantă ar fi: îi inspiră acest mod de acțiune pe oameni? Poate fi și raționalitatea un model? Oamenii nu preferă nebunii, oamenii care ard, cum spunea Kerouac, ca artificiile? Cum era de exemplu rivalul său Ayrton Senna, care și-a sfîrșit viața săracu' chiar pe pistă. De fiecare dată cînd undeva se vorbește de Prost, automat e pomenit și Senna, și uite că și eu simt nevoia să procedez la fel. Pe atunci țineam cu Prost, nu-mi plăcea caracterul prea nervos al lui Senna. Deși aș fi preferat o combinație a celor doi: calmul lui Alain combinat cu geniul lui Ayrton. Poate de asta și există în fiecare dintre noi nevoia aceasta de a contrabalansa cumva două spirite contrare, două moduri opuse de a aborda lucrurile, de a vedea lumea.