Dungi

La îmbrăcăminte îmi plac dungile orizontale iar pe cele verticale nu pot să le sufăr. Pe acestea din urmă cel mai mult nu le pot suporta la pijamele de exemplu. Ce-i face pe oameni să prefere pijamalele în dungi verticale? Le dau așa un aer bătrînesc, conformist, ca și cum tratezi somnul ca pe o afacere la care trebuie să porți un costum special. Ca și costumele cu dungi verticale, care dau un parfum de epocă decadentă, de mult apusă, de fin de siècle balcanic sau chiar interbelică, de stat noaptea la o crîșmă bucureșteană, cu discuții rîncede despre politică și domnițe simandicoase, de ascultat romanțe dulcege cîntate de un tip slab avînd un trandafir veștejit la rever și părul dat cu briantină, de la care parcă deja simți un damf de naftalină, de o epocă a automobilelor mari și greoaie. Dungile orizontale însă, ah!, mă fac să mă gîndesc la spații deschise, la priviri în depărtare, la voiaje, la aventuri, la corăbii, la yacht-uri, la valuri, la plaje, mă simt transportat în perioada anilor șaizeci și șaptezeci, pe care-i ador din filmele din perioada celor trente glorieuses, la coasta mediteraneană însorită, la un drum șerpuind printre palmieri, printre clădirile crem sau roz, cu storuri albastre sau verzi, conducînd un coupé-cabrio, avînd o fată misterioasă în dreapta mea ce poartă ochelari de soare, avînd părul mîngîiat de briză, iar în stînga marea albastră strălucind, scînteind, cu ambarcațiuni albe ici-colo, iar deasupra cerul senin, ascultînd un chabada sau jazz la Radio Monte Carlo.