Izolare

Am remarcat la majoritatea persoanelor pe care le cunosc, sau cu care am de-a face într-o așa măsură încît ajung să am ocazia să le observ și pe plan uman, nu doar profesional, tendința, obsesia asta de a acumula,de a strînge cît mai multe în jurul lor, atît de multe încît aspiră, pe termen lung, înspre o independență totală față de exterior. Mai mult, și mai grav, este că și-au făcut din asta un scop în viață. Există dorința asta de-a se izola, de a fugi din oraș și de a trăi într-o casă cu o cît mai mare autonomie, de preferat cu un generator propriu de energie, cu grădină/seră din care să se aprovizioneze, un fel de gospodărie-depozit în care să aibă absolut de toate. Și astfel tind să rupă cît mai mult legăturile cu exteriorul, cu societatea, cu lumea pe care o consideră dezlănțuită, improprie, în viziunea lor bolnavă, unei vieți sănătoase. Schizofrenie, neîncredere cronică în societate, stres, toate încurajate de o mass-media anxiogenică sau de filme care cultivă anxietatea. "Stați în casă și uitați-vă la televizor", par le să spună miliardelor de drogați-cu-informație, sau celor prea obosiți de cotidian ca să mai riposteze, și care ajung să le urmeze îndemnul ca niște zombi. La început, sau cînd lucrezi cu ei și comunici doar în planul job-ului, par normali, dar cum ajungi să dai un pic la o parte stratul subțire care le ține loc de etichetă socială, de fațadă, îți dai seama că ești de fapt înconjurat de bolnavi psihic. Și lucrul acesta mă îngrijorează. Poate că și din cauza asta orașele lumii sînt bolnave, pentru că o mulțime de oameni potențial capabili ajung să le părăsească, predîndu-se izolării, în numele unei ideologii izolaționiste. Cum ar arăta lumea viitorului, dac-am ajunge cu toții să trăim așa, locuind într-un fel de domuri separate și comunicînd cu unii cu alții doar virtual? Ar mai exista progres? Cu siguranță nu. Sper să se vindece de boala asta. Nu cred că în Occident este atît de des întîlnită ca la noi, de fapt sper că nu.