Spiritul de odinioară

Văd că tot mai persistă ideea asta falsă că spiritul Parisului de odinioară nu mai există. Belle Époque, epoca pictorilor, artiștilor, a jazz-ului, a scriitorilor de cafenea, trente glorieuses. Mie mi se pare nu numai că există dar și că trăiește chiar foarte bine-mersi, însă, e drept, doar în anumite locuri, nu știu exact cîte, poate chiar o sută, puține oricum. De fapt nici n-am de unde ști cîte astfel de locuri erau înainte, poate că existau chiar mai puține ca acum, mai știi? De exemplu nu știu dacă mai există atîtea restaurante care să aibă aceeași clientelă fixă - locuitorii cartierului. E clar că lumea s-a schimbat, micii comercianți fac față cu greu, și chiar firmele mari s-au mutat în afară, universități care s-au mutat în suburbii, viața e ultra-scumpă: chiriile, mîncarea, o băutură într-un bar șic, plus problemele cu imigranții africani și est-europeni. Însă, pe de altă parte, spiritul orașului este menținut, nu atît de municipalitate, care chiar se vede că se implică (curățenie, acțiuni organizate, locații de co-working, etc.) ci mai ales de locuitorii săi, de la cel tineri la cei în vîrstă, care ies la plimbare, iau masa în restaurante bune, nu în fast food-uri sau capcanele pentru turiști, care umplu seara terasele cînd ies de la servici, ies în parcuri și mănâncă pe iarbă din caserole la prînz, care scriu în cafenele (da, am văzut toate astea cu ochii mei), care intră adesea în librării, își cumpără cărți pe care le citesc stînd pe-o bancă ori pe malul Senei, se îmbracă de la casual spre elegant-firesc cu taior sau sacou, lucruri firești, dîndu-se cu parfum, conduc un vechi 2cv șic vopsit strident, autobuzele RATP au reclame la expoziții de pictură, se adună să danseze prin squaruri, își iau de mîncare din piețe, și se poartă civilizat și firesc, cu alte cuvinte care TRĂIESC, înțelegi? Majoritatea est-europenilor pe care-i cunosc nu înțeleg asta. Ei nu pot face nici unul din aceste lucruri fără a pune banii pe primul loc și se gîndesc ce discrepanță e între propria lor imagine pe care și-au format-o citind tabloidele sau uitîndu-se la știrile alarmiste din țările lor și animația de pe străzi, relaxarea de pe chipurile oamenilor, civilizația, viața adevărată.